Ciudatenii Rustice - Poze mobilier rustic de interior sau exterior, produse de artizanat,

Scari interiore

2012-02-02T20:50:00.003+02:00

Aceste scari interioare sunt confectionate din lemn de brad, uscate in prealabil.

Pompa injectie PEUGEOT J5

2012-02-02T19:44:00.001+02:00

Vand pompa de injectie pentru Peugeot j5, motor 2500 cmc, carburant diesel.
Pentru detalii : 0744.533.736

Masuta Marinela

2012-01-29T16:03:00.001+02:00

Masa prezentata aici am construit-o din 4 tulpini de brad.

Decoratiune cu oglinda.

2012-01-13T20:08:00.000+02:00

Suport cesti de cafea

2012-01-13T20:06:00.000+02:00

Suport rustic pentru cesti de cafea, model 1.

Suport rustic pentru cesti de cafea, model 2.

Minibaruri rustice

2012-01-06T16:46:00.013+02:00

Minibar rustic Sorin.
Definitia cuvantului bar, potrivit Dex online, este mobila separata sau montata in interior, intr-o casa, in care se aseaza bauturi, pahare, tutun si prajituri. Am facut aceasta precizare pentru a demonstra ca daca folosesc cuvantul "minibar" pentru a denumi aceste produse este corect, sau cat mai aproape de corectitudine:). Binenteles in folosesc in asociere cu cuvantul "rustic" pentru ca denumire sa fie si mai corecta:).
Tot conform Dex online "rustic" inseamna:
"de la țară, ca la țară, imitând anumite aspecte ale vieții de țară; câmpenesc. Cu suprafață brută, nefinisată. Fig. Necioplit, grosolan, neșlefuit. "

Deci urmatorul minibar rustic este o tulpina de fag care a fost rupta intr-o forma ciudata. Am pastrat-o asa cum am gasit-o in padure, am lasat scoarta si muschiul pe ea, dar am aplicat doua straturi de lac special care nu lasa ca scoarta si muschiul sa cada de pe ea, pastrandu-se in aceasta stare mult timp.

Minibar rustic sorin.

Minibar rustic Ovala.

Pentru acest produs am folosit o creanga de fag, o bucata dintr-o margine de brad si crengi de corn.

Minibar rustic iasca Nisucor

Acest model de minibar rustic il aveam de mult timp in gand, si uite ca i-a venit si randul acestei idei:). Eu zic ca iesit destul de bine si datorita simplitatii produsului, folosind doar o iasca mare si crengi de corn.
L-am lacuit cu lac incolor ca avea o culoare naturala prea frumoasa pentru a o acoperi cu un lac colorat.
Iasca am gasit-o pe o tulpina de brad doborata la pamant din cauza imbatranirii bradului si in complicitate cu solul moare si abrupt.

Minibar Nicusor model 2.

Din orice tip sau model de lemn se poate face cate ceva cu putina imaginatie si rabdare, dar cel mai ales ii nevoie de vointa:). De exemplu la produsul din poza alaturata am folosit o tulpina de salcie, care creste pe marginea drumurilor si are scoarta de o culoare maro deschisa.

Minibar Bina.

Pentru aceastra lucrare am folosit o radacina de brad pe care am lacuit-o cu lac cu nuanta de mahon inchis.

Minibar iasca cu 2 pahare.

Minibar rustic creanga de fag. Este pentru 2 sticle si 6 pahare.

Suporturi pentru diferite produse.

2012-01-04T19:17:00.015+02:00


Suport model 1

Acest suport l-am confectionat dintr-un varf de brad si o creanga de fag. Sipcile sunt din scandura subtire de brad, lipite cu aracet pe tulpini de alun. Tulpinele de alun le-am folosit pentru ca sunt drepte si nu se crapa usor dar sunt si usor de lucrat cu ele, in comparatie cu cele de fag care se crapa usor si sunt dure.

Am gasit o legenda despre brad pe www.ziare.com (clic aici pentru a vedea articolul ):
    Se spune ca demult, tare demult, cand picioarele sfinte ale Domnului nostru Iisus mai paseau pe acest pamant, s-a iscat din senin o furtuna, cum nu se mai pomenise. Grindina era cat oul de porumbel, vantul smulgea pietrele din loc, iar cerul se intunecase ca la venirea noptii, macar ca era miez de zi.
Iisus Hristos si Sfantul Petre tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei paduri, si au cerut adapost copacilor, care insa se ascundeau, care mai de care mai zgribuliti si mai infricosati. Mandrii stejari si fagi nu au vrut sa-i primeasca la adapostul lor, pentru ca abia isi puteau pazi frunzisul bogat de urgia cerurilor - unde sa-i mai adaposteasca si pe cei doi calatori? Merii si perii au spus ca trebuie sa-si apere fructele, salciile si plopii s-au facut ca nu-i baga in seama si au tacut.
   Dintre toti, doar bradul s-a invoit sa le ofere adapost. El a spus: "Fructe mandre pe care sa le apar nu am, frunzisul meu e facut din ace ascutite care nu se tem de grindina, oamenii ma ocolesc si ma socotesc nefolositor, dar, daca vreti sa-mi cinstiti acoperamantul cu prezenta voastra, eu va voi primi cum voi sti mai bine si am sa invelesc trupurile voastre cu ramurile mele dese".
   Zis si facut. Domnul Iisus si Petre au fost paziti cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic. Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a rasarit din nou, mandru, pe cer. Atunci, iesind din adapostul cetinei, Iisus cuvanta astfel catre brad:
"Dintre toti copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tatalui Meu, te voi rasplati. Fie ca, de azi inainte, iarna, tu sa nu-ti mai lepezi frunzisul ca ceilalti copaci, ci sa-l pastrezi vesnic. Apoi, fie ca acele tale intepatoare sa capete o mireasma care sa-i bucure pe oameni, sa le dea putere si sa le vindece bolile, astfel incat ei sa te pretuiasca asa cum se cuvine.
   Cat despre lipsa ta de rod, fie ca in miez de iarna, cand toate fructele pamantului se vor fi terminat, oamenii sa te impodobeasca si sa puna pe ramurile tale toate bunatatile, iar atunci cand se vor strange in jurul tau, ei sa se gandeasca la Mine, pentru ca tu esti copacul cel mai drag Mie."
Numai ce zise acestea si Cel Sfant disparu, impreuna cu Petre, intr-o geana de lumina. A ramas in padure, insa, bradul cel falnic, cu darurile sale nemuritoare, precum si aceasta poveste murmurata de frunzisul copacilor, infiorati de minunea dumnezeiasca.

Suport model 2.

Acest suport l-am facut dintr-un varf de pin pe care l-am pus cu "varful" in jos.Sper sa va placa si astept comentarile voastre cu impresii, opinii, criticii, etc. L-am facut sa fie cat mai natural, cat mai apropiat de natura, pentru ca acesta este stilul meu.
L-am denumit simplu "Suport model 2" pentru ca nu stiu ce nume sa-i dau, ca de obice le dau nume dupa client.

Pinul este o specie decorativa prin coroana sa cu aspect piramidal (in tinerete), iar mai tarziu aspectul este tabular si neregulat. Trunchiul ramane dezgolit de ramuri pe o inaltime variabila, ioar scoarta pinului selvestru dezvolta un ritidom de culoare rosu-caramizie (care se exfoliaza in foite).

Lemnul tratat de pin este utilizat in confectionarea instrumentelor muzicale, iar preparatele din muguri de pin – ajuta in tratarea infectiilor respiratorii si urinare.

In folclorul romanesc exista o legenda, in care se povesteste cum Iisus, cautand un loc de odihna, s-a asezat la umbra unui pin. Fiind foarte cald, acest copac cu frunzisul rar, nu-i putea oferi umbra necesara pentru a putea dormi. De aceea, arborele a inceput sa isi indoaie ramurile, sa izbeasca acele unele de altele, astfel incat un sunet duios incepu sa se auda, iar Iisus reusi sa adoarma. Cand se trezi, vazu cum cad doua vreascuri uscate, ce sunara ca un instrument muzical si zise: “Blagoslovit sa fii de Domnul, iar lemnul tau sa nu fie dat prada focului, ci sa se faca din el buciume, fluiere si viori.”

Suport pentru baie.

Suport perete cu vasc, model 1

Tot am povestit despre vasc in acest blog iar in poza alaturata se poate vedea cum arata vascul care creste pe crengile brazilor. Cu acest produs puteti avea o frantura din natura in casele dumneavoastra. Cum am prezentat in poza, pe acest produs se pot pune diverse obiecte mici sau de marime medie, chiar si o vaza cu o floare. Binenteles ca aceasta combinatie va arata superb:).

Suport perete cu iasca, model 2.

Si cu aceasta decoratiune puteti avea o mica parte din frumusetea naturii in casa. O simpla iasca si cu cei doi copacei combinati in aceasta forma, vor da un aspect deosebit peretelui pe care va fi montat. Copacei nu sunt fragili, sunt destul de rezistenti si vor rezista multi ani sub aceasta forma, fara a se deteriora.

Suport perte cu iasca, model 3.

Copacei de aici sunt de eesnta de fag, nu i-am curatat de scoarta pentru ca arata mult mai bine asa, asa cum i-am gasit pe camp.

Suport perete model 4

Minibar rustic Alex

2012-01-01T17:25:00.004+02:00

Acest minibar este confectionat dintr-o radacina de brad.
Cum se poate vedea si din poze se pot pune pe el 6 pahare si 4 sticle de vin, sampanie, etc. Este fixat pe perete in trei puncte cu holtsuruburi si dibluri.
Pentru pozitionarea sticlelor care se afla intr-o pozitie oblica am folosit tot radacini, deci la acest model de minibar am folosit trei modele de radacini.

Totusi doresc sa clarific o chestie

pentru a-i linisti pe aceea care cred ca distrug padurea cand imi procur materia prima. Aceasta radacina nu eu am scos-o din pamant, de vina a fost vantul si terenul moale. Eu am gasit-o la destul de mult timp dupa ce bradul a fost doborat de vant, din cauza ca au "atacat-o" insectele paduri si aceste insecte ataca doar cand lemnul este uscat. In aceste poze nu se observa dar pe radacina sunt mici "adancituri" facute de o insecta denumita car. Potrivit "DEX online" carul este

nume dat mai multor specii de insecte mici dăunătoare, din ordinul coleopterelor, cu corpul păros și cu picioarele scurte, care trăiesc în lemn și se hrănesc cu acesta. – Lat. carius (= caries).

Copaci decorativi

2012-01-01T16:04:00.005+02:00

Acesti copaci sunt de esenta de fag si i-am tratat cu o solutie care impiedica scoarta sa cada, astfel scoarta va ramane in stadiul acesta mult timp.

Copacel decorativ Carnic.

Pat cu baldachin model 2

2011-12-16T19:29:00.003+02:00

Pat cu baldachin model 2.

Aprecierea vremii

2011-12-15T22:40:00.000+02:00

Cum putem aprecia starea vremii?...
Multe dintre activitatile noastre depind si de vreme si este foarte important sa stim cum sa apreciem starea vremii. Ofer, in continuare, cateva date ce ne ajuta sa determinam, aproximativ, cum ar fi vremea:

Sculptura in fructe

2011-12-15T18:34:00.002+02:00

Zilele trecute am primit urmatorul e-mail:
"Buna,
Ma numesc Amalia si am si eu, deasemenea, o pasiune pentru "arta" , daca o pot numi asa, doar ca eu in loc de lemn sau piatra folosesc fructe. Daca doresti, mi-ar face placere sa iti arat.
Ti-am vazut blogul, recomandat de un amic, si am numai cuvinte de lauda la adresa ta. Felicitari!
Daca te intereseaza, ti-am pus o mica mostra din ce am facut.
O seara frumoasa!"

..........cand l-am citit am fost cam sceptic, cum poti sa faci arta din fructe?!?, parea mai mult o gluma, dar cand am vazut pozele am ramasa uimit, atata talent, atata imaginatie, incat te lasa cu gura cascata. Sunt atat de frumoase si amuzante (in sensul bun al cuvantului:) ), nici nu credeam ca se poate face asa din fructe si pentru mine care am o imaginatie mai bogata:). Asta da talent! Acuma nu vreau sa o laud ca nici o cunosc ci doar spun adevarul.

Din cele mai frumoase colinzi romanesti...

2011-12-13T18:13:00.011+02:00

In aceasta postare se pot gasi urmatoarele colinzi:

Colinda de la miezul nopti
Oglinda cununii
Oglinda ferecatului
Oglinda ferecatului (varianta a II-a)
Oglinda graului
Colinda cununii
Trei crai de la rasarit
Colo jos si mai in josu
Cina cea de taina
Din raiul cel luminos
Seara craciunului nost'
Blandul pastor
In gradina raiului
Ce vedere minunata
Sculati gazde
Celor trei flori sfinte
Coata maica dupa fiu
La nunta ce s-a-ntamplat
Patru pastori se intalnira
Colinda pruncilor de scoala
Sculati, sculati boieri mari
Noi umblam a colinda
Buna seara lui Craciun
O, brad frumos!
In orasul Viflaim
Trei pastori
Colo sus mai sus de soare
Rabojul painii
Colinda de la miezul noptii
Marire-ntru cel de sus
Colinda mesei
Colinda feciorului
O, regina Maica Sfanta
O ce veste minunata.

Impletituri din sfoara

2011-12-11T15:39:00.012+02:00

Sticla impletita.Pret 30 lei.
Toata impletitura este la fel,este vorba de impletitul in patru.
Totul a pornit de la o bufnita pe care o colega,profesoara m-a rugat sa o ajut sa o impleteasca.M-am trudit mult cu ea pana am reusit.Am gasit intr-un tarziu Ghidul Micului Artizan si acea carte m-a luminat cu privire la impletit.De atunci am lasat creativitatea sa zburde si am creat o multime de alte modele.

Aceste lucrari nu sunt realizate de mine ci de Simina Emilia din Abrud si o puteti contacta la numarul de telefon 0743552467 sau email beni_si_lia@yahoo.com.

Bufnita cu ochi rosi. Pret 13 Ron

Cosuletul 1.Pret 15 lei.
La cosulet sfoara se atarna pe un suport rotund si impletitura este aceeasi ca la bufnita. In cosulet se adauga diferite ornamente uscate(flori de pai).Cosuletele sunt de diferite marimi dupa suportul mai mic sau mai mare pe care se fixeaza.

Genta cu floare. Pret 35 Ron.

Ornament cu mascuta. Pret 10 Ron.

Bufnita cu ochi albi.
Pret 12 lei.
Am ales sa diversific gama de bufnite facandu-le ochi albi din ata de bumbac si am observat ca in piete atrag privirile clientilor si le prefera.Sunt primele care se vand dintr-o multitudine de alte impletituri.

Bufnita cu ochi mari. Pret 15 Ron

Acvariu. Pret 50 Ron

Geanta.Pret 50 lei.
Se impleteste tot din ata de canepa ,dar mai subtire si mai moale.Se porneste din mijloc dupa modelul soarelui si se fac doua parti la fel care se imbina apoi si se lucreaza tortile mai lungi sau mai scurte dupa dorinta fiecarei doamne.Ca sa nu cada marfa din ea, ii se pune si o captuseala.

Bufnita cu cioc si urechi. Pret 17 Ron.

Carpet cu lingura de lemn. Pret 28 Ron

Bufnita cu ochi mici si urechi. Pret 12 Ron

Bufnita cu puisor. Pret 28 Ron

Piticul. Pret 25 Ron

Carpetel cu cheia sol.
Pret 10 lei.
Se lucreaza simplu carpetelul cu impletitura in patru si apoi se aplica cheia sol din bumbac alb.Va fi cumparat cu siguranta pentru profa de muzica sau de catre cineva care iubeste muzica.

Traistuta. Pret 15 Ron

Ursuletul.Pret 20 lei.
El este mascota mea prin piete si se lucreaza usor din panza de canepa.Se coase un dreptunghi care se umple cu vata si apoi se leaga cu ata urechile,nasul si labutele.Ca sa fie mai interesant i-am croit hainute si astfel e mai haois.

Traistuta.Pret 15 lei.
Se lucreaza din material de canepa,cu mana.I se adauga captuseala si se orneaza cu diferite flori dupa preferinta clientului.

Palarie.Palariile sunt lucrate cu croseta ,din ce credeti?Din material din saci menajeri taiati cu foarfecele in fasii lungi, se face ghem si se lucreaza apoi ca orice alt fir de ata.Intr-o noapte cu insomnie am vazut la Tv5,un post frantuzesc pe o batranica lucrand astfel de palarii.Dimineata la trezire am vrut sa vad daca reusesc si eu si am reusit.Am lucrat din material plastic si gentute pe care le-am vandut prin diferite orase din tara.Am lucrari vandute in Constanta,Deva,Baia Mare ,Cluj,Alba Iulia.O mare parte din ele sunt daruite prietenilor.

Palarie. Pret 15 Ron

Grup de trei sticle.Se vand separat .Pretul celor mici este 10 lei,iar la cea mare 20 lei.Ca sa fie mai deosebite m-am gandit sa le personalizez si astfel le-am pus ochi,nas,gura.Ele atrag mai usor privirile clientilor si se cumpara mai repede.

Buchetel din panusi. Pret 10 Ron.

Sticla.Pret 10 lei.
Se impleteste simplu incepand din partea de jos si la incheiere firele de ata care raman se trec peste dopul sticlei.Personalizata este un cadou dragut pentru copii sau adulti.

Tablou cu floare. Pret 20 Ron.

Cosulet cu flori de pai. Pret 10 Ron.

Floricele crosetate. Pret 3 Ron bucata oricare dintre ele.

Masca. Pret 25 Ron.

Ornament de panusi. Pret 13 Ron

Traista taraneasca. Pret 30 Ron.

Suport pentru ghiveci cu flori. Pret 15 Ron

Bufnita fara cioc. Pret 15 Ron

Tablou cu flori de pai. pret 20 Ron.

Bufnita cu ochi albi si pupile rosi. Pret 15 ron

Bufnita. Pret 15 ron

Pret 15 ron

Carpete bicolor 1. Pret 15 ron

Carpete bicolor 2. pret 15 Ron.

Masca cu ochi rosi. Vandut.

Bufnita mica si colorata. Pret 9 ron

Sticla impletita. Pret 20 ron

Fagi rupti de vant

2011-12-09T22:19:00.003+02:00

    In aceste poze am pozat 2 fagi rupti de vant.
    Vântul, prin presiunea exercitată la suprafaţa solului, are efecte distrugătoare asupra arboretelor. După viteză, vânturile mai periculoase se clasifică în vânturi tari, furtuni şi uragane. Pagubele produse de vânt sunt foarte variate: doborâturi, rupturi de tulpină, şi de ramuri, dezrădăcinări.
    Zăpada umedă este dăunătoare pădurii prin aceea că aderă la ramuri şi îngreunează coroanele arborilor, cauzând îndoirea şi ruperea lor. Se creează, astfel, goluri în arboret care au consecinţe negative în stabilitatea arboretelor (reduc creşterea, se depreciază lemnul, favorizează atacurile de insecte). Este cazul răşinoaselor: pin, molid, brad, dar şi unele foioase: salcâmul, fagul, plopul, aninul. Mai afectate de zăpadă sunt arboretele de răşinoase, în special cele de pini, molid,
brad, duglas, iar în anumite condiţii laricele şi chiar foioasele.


    Fagul este un copac mare, capabil de a ajunge la înălțimi de până la 49 m înălțimeși 3 m diametrul trunchiului, deși de obicei el are 25–35 m înălțime și
diametrul trunchiului până la 1,5 m. Este înalt, impunător, cu scoarța netedă, cenușie-albicioasă. Un puiet de 10 ani va avea circa 4 m înălțime. El are o durată de viață de la 150 la 200 de ani, deși uneori trăiește până la 300 de ani. Are muguri fusiformi, ascuțiți, iar frunzele în general ovale.Florile sunt unisexuate monoice. Fructul, numit jir, este o achena trimucheata, acoperită de o scoarță țepoasă. Înflorirea are loc în luna mai. Crește în special la deal și munte, dar poate fi întâlnit - sporadic - și la câmpie, mai ales în regiunile nordice ale României. În trecut forma o pădure întinsă din Carpați până departe în Rusia de astăzi, legată de ceea ce se numește acum Taigaua siberiană. Pădurea a fost înlocuită în zonele din nord de Nistru (Podolia) cu silvostepă, stepe și păduri relicte. În anumite regiuni din Bielorusia, Ucraina și Rusia se păstrează părți din acest codru străvechi.
    Fagul permite multor specii de plante mărunte să supraviețuiască în zonele în care predomină, formând, în cadrul așa-numitelor făgete, biotopuri bogate și pline de frumusețe.
    Jirul, fructul fagului, a fost utilizat încă din vechime pentru un anumit untdelemn, dar și pentru hrana porcilor (este foarte apreciat și de mistreți).
   Coaja fagului este folosită ca febrifug și tonic amar, fiind unul dintre echivalenții europeni ai chininei, alături de scoarța de salcie.
Gudronul de fag se folosește în unele boli de piele, precum și la vindecarea afecțiunilor respiratorii sau la ameliorarea simptomelor acestora.
   Lemnul de fag a fost și este mult apreciat. Ca lemn de foc el are o calitate deosebită, arzând cu fum puțin și la o temperatură destul de ridicată, fiind folosit în trecut în cuptoarele industriale, de pildă la producerea sticlei sau fierului. El a rămas mult apreciat atât în industria construcțiilor cât și în cea a mobilei, datorită rezistenței sale, fineții fibrelor și culorii plăcute.

Fructele (jirul) se coc în septembrie-octombrie, sunt achene trimuchiate de culoare brună-roşcat, lungi de 1,0-1,5 cm, închise câte 1-2 într-o cupă ghimpoasă, care se desface la maturitate în 4 valve. Miezul este învelit într-o coajă netedă, pieloasă şi lucioasă, reprezentând 25% din greutatea fructului, restul fiind sămânţa. Miezul este comestibil, dar conţine o substanţă toxică, FAGINA, care produce ameţeli în cazul unui consum mare de jir.

Fagul creşte în zona de dealuri şi munte până la 1700m altitudine. Recoltarea jirului se face în lunile octombrie-noiembrie când se culege de pe jos. După curăţire, din 100 kg jir rămân 60 kg sămânţă curată. Jirul conţine cca. 20% ulei nesicativ, indicat pentru iluminat şi pentru alimentaţie în cazul în care este stors la rece. Uleiul obţinut în urma presării la cald are gust de astringent, fiind folosit mai ales la fabricarea săpunurilor.

Atât jirul proaspăt cât şi turtele rezultate în urma presării pentru obţinerea uleiului se folosesc pentru îngrăşarea porcilor. Prăjit, jirul capătă un gust plăcut şi se utilizează la prepararea unor produse de cofetărie (prăjituri, bomboane, ciocolată).

Statisticile au aratat un lucru extrem de interesant: in comparatie cu alti copaci, de pilda cu stejarul, fagul este lovit de trasnet de 54 de ori mai putin. Explicatia ar putea fi forma radacinii. Copacii cu radacina plana, ramificata si foarte intinsa atrag, se pare, mai rar fulgerele, decat cei cu radacina ascutita, infipta ca un par, adanc, in pamant.

Ultimele ciudatenii......

2011-12-09T15:09:00.014+02:00

Decoratiune perete 1. Am facut-o din o radacina de brad (in partea dreapta) si o creanga de fag (partea stanga). pentru imbinari am folosit aracet si holtsuruburi. Impletitura am executat-o cu sfoara de canepa peste care am lipit cu aracet frunze si o floare uscata.

Peisaj rustic. L-am lacuit cu lac de culoarea nucului. Am explicat intr-o postare mai veche despre modul cum am realizat aceasta lucrare si anume aici click.

Decoratiune copac. Un copacel curatat de scoarta montat intr-o bucata de la o tulpina de carpen, pe care le-am lacuit cu lac incolor.

Copacei cu flori.

Tablou rustic. Am folosit tulpina de alun tanar, sfoara de canepa si flori uscate.

Decoratiune perete realizata dintr-o bucata de margine de brad.

Decoratiune perete realizata cu o margine de brad si 3 bucati de iasca, pe care se pot pune diverse obiecte mici.

Copacel cu cioturi (ciot= nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură).

Suport pentru 2 lumanari tip "pastila".

Veioza piramida.

Decoratiune creanga de brad.

Suport cu 2 cosulete.

Copacel decorativ.

Suport pixuri cu trei compartimente.

Tablou rustic 2.

Suport pixuri realizat dintr-o tulpina de fag.

Suport pentru perete.

Suport de pixuri realizat din piatra decorativa.

Suport pentru diverse obiecte.

Copacel cioturi.


Suport perete

Suport 2 pixuri realizat din piatra.

Iasca

2011-11-26T18:54:00.020+02:00

        Am folosit iasca in multe dintre produsele mele asa ca cred ca ar fi cazul sa descriu aceasta ciuperca si tot ce se mai poate face din ea, deci....

       Iasca se mai numeste si vacalie care in DEX inseamna: numele mai multor specii de ciuperci necomestibile, cu consistență lemnoasă, care cresc pe trunchiul arborilor:
a) văcălie de brad = ciupercă a cărei pălărie este acoperită cu o crustă de culoare galbenă-roșcată (Fomes pinicola);
b) văcălie de fag = ciupercă de forma unei etajere, de culoare brună-negricioasă (Ganoderma applanatum);
c) văcălie de mesteacăn = ciupercă în formă de copită, cenușie-roșcată, acoperită cu o pieliță subțire și netedă (Placodes betulinus);
d) văcălie de salcie = ciupercă cu pălăria bombată, albă, apoi brună, cu miros plăcut de anason (Trametes suaveolens)
       In urmatoarele poze iasca a crescut pe un copac de esenta fag ce a fost rupt din cauza vantului.

Iasca crește un timp îndelungat, durata de creștere poate atinge 30 de ani. Partea germinativă a ciupercii are o formă de consolă ce are dimensiuni între 10 - 30 de cm și o grosime de până la 20 cm. Corpul ciupercii este de culoare cenușie deschisă, care cu timpul devine de o culoare mai închisă până la negru. Iasca este la periferie semicirculară, cu partea superioară bombată acoperită cu o crustă dură cu încrețituri concentrice. Partea inferioară este plană, de culoare brună, prevăzută cu pori.

Iasca trăiește o viață parazitară pe arborii din pădurile de foioase, și mai rar pe conifere. Ciuperca produce slăbirea structurii trunchiului parazitat ducând frecvent la ruperea trunchiului, dar ciuperca putând trăi mai departe ca saprofit pe trunchiul în putrefacție. Iasca poate fi întâlnită în India și Pakistan ca și Eurasia, America de Nord.

Deja în perioada neolitică, iasca (trama) a fost folosită la aprinderea focului. Mai târziu în evul mediu ea a fost fiartă curățită de crustă și apoi îmbibată cu o soluție de nitrat de amoniu sau urina și apoi uscată. Astfel preparată, era suficientă numai o scânteie pentru aprinderea ei. Până în secolul XIX a fost folosită în farmacie sub numele de „Fungus chirurgorum” pentru oprirea hemoragiei. Necesarul de iască a fost în acel timp foarte mare, ajungându-se la importul ei din Scandinavia. În Europa de vest iasca mai este folosită și astăzi în scop decorativ, sau în florărie la confecționarea coroanelor funerare. În Romania din iască se confecționează pălării, genți sau alte obiecte de artizanat pentru turiști.

Iasca e de fapt o "boala" a fagilor batrani. Rupti. Pentru o iasca buna, copacul trebuie sa aiba cam 200 de ani. Sunt trei perioade in care ciuperca e buna de cules: 20 iunie-10 iulie, 20 august-10 septembrie si din 20 octombrie pana la 20 aprilie. Ciupercile culese vor fi pastrate timp de trei saptamani in vid. Dupa aceasta perioada, sunt scose la soare, ca sa se usuce. Atunci scapa si de viermii din ele, care cad. Iarna, ciupercile sunt fierte, se intaresc, si abia dupa aceea pot fi prelucrate. Obiectele din iasca se lipesc cu clei de oase. Iasca isi schimba culoarea, de la maro deschis pana la maro-inchis-negru, daca este presata cu un fier de calcat bine incins.

       Am gasit pe un forum ca iasca se foloseste si ca conbustibil folosit la afumator pentru stupi: "Vand iasca de salcie de diferite dimensiuni , ca si calitate este foarte buna arde timp indelungat face foarte mult fum si asta o spun din propria experienta si a celor ce au cumparat dintr-un sac de iasca .....folosesti mai bine de un an de zile la cel putin 100 de stupi GARANTAT!!!!!!!!! " (http://forum-anunturi.apiardeal.ro/index.php?topic=218.0)

    Pe: http://www.harghita.ro/rom/2/22/22taplo.html am gasit ca: "Prelucrarea iascăi este o îndeletnicire caracteristică doar Corundului. Ciuperca de iască de pe fag sau mesteacăn se curăţă de coajă, se despică în felii. Feliile se întind, la nevoie prin bătăi cu ciocanul de lemn, scoţând în acest fel formele dorite. De la caz la caz se vopseşte, se ornează. Din iască se fac şepci, poşete, ornamente pentru perete, semne de carte etc. Aceste produse, ca nişte rarităţi, se valorifică mai cu seamă în staţiunile de odihnă şi în oraşele mari."

    Iasca se folosea si la arme. Primele arme de foc portabile au funcţionat cu fitil cu iască şi era necesar ca trăgătorul să se concentreze mai mult asupra aprinderii prafului de puşca decât asupra luării ţintei propuse, percutorul cu iasca, care a apărut în a doua jumătate a sec. al XV-lea, a constituit un progres uriaş în ceea ce priveşte armele de foc. Percutorul era format dintr-un cocoş în formă de S, prevăzut cu iască pe care se punea praf de puşca într-un mic recipient, încât acesta se aprindea odată cu iasca. Singurul dezavantaj pe care îl prezenta respectivul sistem era acela că trăgătorul trebuia să fie atent ca iasca să fie aprinsă.

In urmatoarele poze iasca a crescut pe o tulpina de brad care s-a rupt din cauza vantului.

Am mai gasit o chestie ce se poate face din iasca, si anume pe okazii.ro am gasit urmatorul anunt:
"Ornament in forma de stea. Mestesug in Corund, unic in lume, numai la noi in tara. Pe cale de disparitie. " Pret 16 Ron plus 8 Ron prin Posta Romana.

Adresa anuntului este:

http://www.okazii.ro/catalog/57328434/iasca-ung-taplo-ornament-in-forma-de-stea-mestesug-in-corund-unic-in-lume-numai-la-noi-in-tara-pe-cale-de-disparitie-.html

Ornament in forma ovala.http://www.okazii.ro/catalog/57328483/iasca-ung-taplo-ornament-in-forma-ovala-mestesug-in-corund-unic-in-lume-numai-la-noi-in-tara-pe-cale-de-disparitie-.html

Coltar rustic

2011-11-21T21:03:00.009+02:00

Acest coltar este de fapt un varf de brad, care din cauza taieri varfului a dat "nastere" la 4 varfuri.Eu asa l-am gasit in padure, am avut noroc ca l-am gasit sub forma aceasta ca de regula la debitarea bustenilor, varfurile brazilor se taie in bucati mici care se aduna intr-o gramada, impreuna cu toate crengile bradului. Eu l-am gasit intr-un loc unde se executau defrisari de padure. Curatarea scoartei a fost o operatie destul de usoara deoarece desfrisarea paduri s-a facut in anotimpul in care brazi prezinta mai multa mazga(seva arborilor) sub scoarta.

El este prevazut cu 6 etajere, pe care le-am facut din sticla, taiata exact dupa modelul coltarului.

Pentru fixarea sticlei am realizat taieturi in tulpina bradului. Muchiile sticlei le-am slefuit cu smirghel cu granulatie mare, in prima faza iar apoi pentru o finisare mai buna am folosit smirghel cu granulatie mica.

In aceasta poza se poate vedea varful bradului care a fost taiat si din aceasta cauza au "crescut" alte 4 varfuri. Nu toti brazi dau "nastere" la atatea varfuri , acest fenomen se intalneste (din experienta mea si din ce am vazut eu) doar la brazi argintii.

Bradul argintiu este un masiv conifer (verde tot timpul) crescând până la 40-50 m (rar 60 m) înălțime cu diametrul trunchiului de până la 1,5 m. Cel mai mare copac măsurat a fost de 68 m înălțime și avea o grosime a trunchiului de 3,8 m. Se întâlnește la altitudini între 300-1700 m (în general peste 500 m), pe munți unde precipitațiile depășesc 1000 mm.

In urmatoarele poze se poate vedea un exemplu de brad la care i-a fost taiat varful si astfel a dat nastere la alte 4 varfuri. Acesta este un brad argintiu.

Am gasit un articol interesant despre brazi pe:

http://www.gazetadeagricultura.info/silvicultura/957-bradul-argintiu.html

"Bradul argintiu (Abies alba) este un brad nativ din Europa, din Muntii Pirinei, la nord de Normadia, in est Muntii Alpi si Muntii Carpati, si pana in sudul Italiei si nordul Serbiei, unde s-a integrat alaturi de apropiatul brad bulgar.

Este un masiv conifer (verde tot timpul) crescand pana la 40-50m (rar 60m) inalţime cu un diametru al trunchiului de până la 1,5 m. Cel mai mare copac masurat a fost de 68 m inaltime si avea o grosime a trunchiului de 3,8 m. Se intalneste la altitudini de peste 500 m, pe munti unde precipitatiile depasesc 1000 mm.

Frunzele sale sunt ca acele aplatizate, 1,8-3 cm lungime şi 2mm latime cu 0,5 mm grosime, de un verde inchis deasupra şi cu 2 benzi lungi albe dedesubt. Conurile au o lungime intre 9-17 cm, cu aproximativ 150-200 de solzi, fiecare solz având 2 seminţe înaripate. Se dezintegrează când se maturizează spre a elibera seminţele.

Bradul argintiu este o componenta importanta a padurii de brazi argintii din zona calcaroasa Dinaric în vestul Peninsulei Balcanice. Este înrudit de aproape cu bradul bulgar (Abies borisiiregis) in continuare în sud in Peninsula Balcanica si cu bradul sicilian (A. nebrodensis), fiind diferit de acestia si alti brazi euro-mediteraneeni prin frunzisul rasfirat, cu frunzele împrastiate in toate directiile. Unii botanisti tratează bradul bulgaresc si bradul sicilian ca varietăţi ale bradului argintiu ca şi A. alba var. acutifolia şi respectiv A. alba var. nebrodensis.

Bradul argintiu este prima specie folosita ca pom de Craciun, dar a fost în mare parte inlocuit cu Bradul Nordmann (care are un frunzis mai dens, mai atractiv), molidul norvegian (mult mai ieftin de crescut) si alte specii. Lemnul este moale si alb, folosit pentru constructie generala si (producerea) manufacturarea hartiei.

Bradul (Abies alba) este cunoscut si pretuit de romani din vremuri imemoriabile. In cele mai multe dintre localitati este numit simplu "brad" sau "brad alb" în altele "brad nemes". Uneori este confundat cu molidul (Picea abies), numit si "molit", "molift", "molin" sau "brad rosu".

Deosebirile principale între brad si molid constau în culoarea scoartei (alburie la brad, rosietica la molid), în aspectul coroanei arborilor maturi (rotunjita la vârf si cu ramurile orizontale la brad, ascutita la vârf si cu ramurile lasate în jos la molid) si morfologia frunzelor (turtite dorso-ventral si cu doua dungi argintii pe dos la brad si patrumuchiate si verzi închis la molid). Cele doua specii se deosebesc si în ceea ce priveste conurile (femele), erecte (ridicate în sus) la brad si nutante (aplecate în jos) la molid. Exista si deosebiri ecologice: bradul este un arbore mai pretentios sub aspectul conditiilor de viata, preferând solurile relativ umede din stationare montane ceva mai calde (nu suporta îngheturile puternice), pe când molidul este indiferent sub aspect hidric, termic si edafic. Din aceste considerente bradul este cantonat, în general la altitudini de 800 - 1300 m, în timp ce molidul urca pâna la 1800 m.

Scoarta, bogata în tanin si rasina, are utilizari mai ales în industria chimica si în sfera medicala. În scopuri terapeutice se folosesc si vârfurile tinere ale ramurilor si conurile verzi.

Ca arbore ornamental bradul este mai atragator decât molidul, totodata pastrându-si mai mult timp frunzisul (cetina) în spatii închise, ca arbore taiat sau ca verdeata.

Bradul trece din sfera culturii materiale în cea spirituala, devenind subiect al lirismului popularl. Bradul apartine fundamental culturii arhaice românesti. Numele sau este mostenit de la geto-daci. Pe ceramica geto-daca este reprezentat sub forma de ramurica de brad. El este zugravit pe peretii unor pesteri din Dobrogea si Carpati, pe vase de lut si amulete, pe figurine apartinând culturilor Hamangia, Boian, Gumelnita si Cucuteni.

Bradul a fost însotitorul sateanului român de-a lungul întregii sale vieti, prezent fiind în principalele rituri. Se întâlneste atât ca arbore de nastere (înfratirea copilului nascut cu un bradut), arbore de nunta (substituind mirele în prenunta sau "nunta mortului"), cat si ca arbore funerar (pus mai ales la capataiul tinerilor) si arbore de pomana (substituit printr-un pom fructifer).

Se regaseste si ca arbore de bun augur si profilactic, arbore fertilizator, arbore de judecata (bradul justitiar si cel de juramânt), ca stalp de armindeni, arbore purtator de icoane, monument stilimorf, respectiv coloana a cerului.

In ultimele decenii bradul a devenit centrul atentiei sarbatorilor de Craciun. Impodobit cu betele, lumanari, fructe, dulciuri, globuri etc. bradul este aproape nelipsit din casele (orasenilor, în primul rând).

Gatirea bradului este o forma moderna a unui rit precrestin apartinand cultului soarelui. Initial, la solstitiul de iarna, erau aprinse pe dealuri gramezi imense de crengi. Focurile acestea, aveau menirea, în credinta triburilor neolitice si chiar a anticilor, sa dea soarelui energia necesara pentru a putea apare din nou pe cer si a încalzi Pamantul. Cu timpul aceste focuri au început sa se faca nu afara ci în casa, pe vatra.

Pana în urma cu un secol taranii romani mai ardeau pe vatra "butucul Craciunului". O dovada a uzitarii acestor focuri rituale este si fixarea în 20 decembrie a zilei Sf. Ignat, nume ce deriva din termenul "ignis" care înseamna foc. Chiar numele sarbatorii, Craciun, vine din traco-daca, de la butucul ars pe vatra, în jurul caruia se veseleau cei ai casei. Acest butuc s-a numit chiar craciun (din care avem derivatul craci), prin asemanare cu albanezul "kërcuni" si macedoromânul "cartun".

Apoi arderea butucului (a arborelui) a fost substituita cu aprinderea lumanarilor în brad. In România obiceiul "pomului de Craciun" In aceasta varianta se pare ca a fost introdus de catre familia regala, fiind un import german. In ultimii ani a intervenit o alta inovatie, înlocuirea lumanarilor cu beculete electrice. Cu siguranta în urmatoarele decenii bradul va fi eliminat din acest obicei si din vechiul cult al soarelui vor ramâne doar luminitele multicolore. Credem aceasta deoarece populatiile de brad s-au redus foarte mult, specia fiind înscrisa în lista rosie a plantelor din România, ca planta vulnerabila. Renuntarea la împodobirea bradului ar salva de la pieire anual circa doua milioane de exemplare.

In concluzie bradul este o entitate vegetala a florei noastre montane, dar si un simbol ce apartine "ecologiei culturale carpatice". Prin ipostazele sub care se înfatiseaza în mitologia si ritualurile romanesti, bradul reprezinta un autentic document al istoriei si culturii poporului nostru"

Masuta machiaj

2011-11-21T11:05:00.014+02:00

Aceasta este o scoarta de la brad batran. Faptul ca scoarta este atat de mare ii ceva foarte rar, ea fiind singura pe care am gasit-o sub aceasta forma. Bradul s-a uscat in "picioare" asa ca din aceasta cauza scoarta s-a pastrat asa de bine. Am lacuit-o cu un lac special incolor care are rolul de a intari scoarta si pentru a fi mai rezistenta.

Am fixat-o cu un holtsurub de 10 mm, care se poate vedea in poza.

Puţini ştiu că scoarţa bradului conţine mult TANIN, care se folosea la tăbăcirea pieilor de animale…tot din scoarţa bradului se obţine si TEREBENTINA (terpentina) care este folosită în special la obținerea unor produse din rășină, mai moi, elastice, printre acestea fiind lacurile, chitul, se mai folosește la obținrea uleiului de terpentină, colofoniului și izoprenului. De asemenea este folosit în medicină la prepararea unor alifii rubefiante, sau de pictori ca diluant al vopselelor uleioase.

Pentru masuta am folosit 3 radacini de brad prinse impreuna cu tulpini de alun, cu holtsuruburi si aracet incolor. Pentru fixarea sticlei am folosit 3 ventuze.
Bradul are o „rădăcină pivotantă”… adică în adâncime, ci nu răsfirată. Se „mulţumeşte cu puţin”, că aşa poate „să se-ndesească” ! Iată de ce nu o să vedeţi brad îndoit de vânt, ci mai degrabă doborât… dar întreg şi drept.

Aici se pot vedea mai bine radacinile de brad.

Bradul (Abies) este un gen care cuprinde aproximativ 45-55 de specii de conifere din familia Pinaceae, răspândite preponderent în zonele muntoase ale emisferei nordice. Sunt arbori de talie mare cu înrădăcinare pivotantă. Coroana este piramidală deasă, umbroasă, scoarța mult timp netedă cu pungi de rășină. Lujerii sunt netezi, iar mugurii dispuși terminal întotdeauna câte trei. Prezintă frunze aciculare lățite, pe dos cu 2 dungi albicioase de stomate, persistente, se schimbă la 6-15 ani. Conurile sunt erecte, cilindrice, cu bractei obișnuit vizibile și răsfrânte; solzul carpelar cade la maturitate odată cu semințele, iar pe lujer rămâne axul erect. Semințe relativ mari, triunghiulare, cu pungi de rășină pe tegument și prinse strâns de aripioară.

Totusi is traditi care distrug copacii si anume: traditia branzei de burduf in scoarta de brad ne distrug padurile. Am gasit un articol interesant pe:

http://www.dcnews.ro/2011/03/traditia-branzei-de-burduf-in-scoarta-de-brad-ne-lasa-fara-paduri/

"Scoarța de brad în care se bagă brânza de burduf se obține de la brazi în vârstă de 20-25 de ani. Brazii lăsați fără scoarță se usucă în totalitate. Deși există și alte metode de obținere a aceluiași gust, nimeni nu renunță la tehnica ce duce la decimarea pădurilor.

Brânza de burduf în scoarță de brad este un sortiment de brânză pregătită de țăranii din zona Bran si împrejurimile Brașovului. Autoritățiile se zbat să omologheze acest sortiment ca un produs 100% românesc. Apectul rustic, gustul si aroma acestui sortiment de brânză sunt deosebite, cea ce si explică succesul ei pe piața națională si la târgurile internaționale de profil.

Dar puțini stiu că recoltarea scoarței de brad se face de pe brazii în vârstă de 20-25 de ani si această recoltare duce la uscarea brazilor în proporție de 100%. Pădurile din jurul Branului si împrejurimile Brasovului sunt pline de brazi uscați.

Vina este împărțiă. La fel de vinovați sunt ciobanul, comerciantul, dar și cumpărătorii, care nu fac altceva decât să finanțeze distrugerea pădurilor. Brânzei de burduf i se poate da aroma de brad si prin păstrarea ei în ace de brad sau în rumeguș de brad, dar aceste tehnici de preparare nu dau asa de bine la cumpărători.

Iată ce se întâmplă cu pădurile de brazi:"

clic pe poza pentru a le putea vedea mai bine:):):)






Am mai gasit o intrebuintare pentru scoarta de brad pe:
http://gura-humorului.blogspot.com/2010/04/fripturi-peste-preparate.html

Pastravi in cetina

Ingrediente: câţiva păstrăvi, mărar uscat, cimbru, sare

Preparare: Se spală bine păstrăvul curăţat de intenstine şi se sărează după gust. Intr-un loc bine ferit de vânt se face în pământ o groapă. Se aprinde în ea un foc de crengi de brad. Când jarul este bine încins şi s-a acoperit de o pulbere fină de cenuşă se presară arome, mărar uscat, cimbru şi se aşază păstrăvii în scoarţă de brad (hârzob).

Hârzobul este un fel de coşuleţ făcut din scoarţă de brad (tânără). Se pune fiecare păstrăv între două bucăţi de coajă, p6trivite cu partea umedă spre peşte, apoi se leagă hîrzobul cu ramuri tinere de brad şi se aşază de jur-împrejurul jarului, ca spiţele unei roţi.

Când cetina a ars şi hârzobul a început să se carbonizeze, este semn că peştele trebuie întors. Dacă fumegă şi a doua faţă a hârzobului, peştele este gata. Se serveşte şi rece. Este foarte delicios.

Hinta rustica Dani

2011-11-20T19:06:00.007+02:00

La acest balansoar am folosit lemnul de esenta carpen, el fiind cel mai indicat pentru astfel de constructii datorita duritatii si rezistentei ridicate; dar si pentru aspectul pe care il dau striatiile sau adanciturile pe care le prezinta carpenul. Lemnul carpenului are o culoare alba si care netrata cu lac se innegreste la contactul cu apa.

Pentru imbinari am folosit tija filetata de 10 mm iar pentru banca am folosit lant si carabine.

La dorinta clientului am folosit acest tip de internit , obtinut de la demolarea unei case. Dar eu zic ca arata bine si se asorteza aceasta combinatie de vechi cu nou. Pentru alte pareri va astept comentariile :)....

L-am lacuit cu un strat de lac cu nuanta de nuc si un strat de lac incolor pentru o protectie mai buna.

Caruta rustica

2011-11-17T21:34:00.004+02:00

Caruta rustica. Acest car a fost folosit pentru transportarea poverilor, la el au fost injugati boi; in poze se poate vedea jugul, prin care erau injugati boi.

Minibar rustic pentru perete

2011-11-17T18:03:00.004+02:00

Minibar Nicusor.
In aceste poze se poate vedea un minibar rustic care se monteaeza pe perete prin trei holtusuruburi. L-am facut dintr-o radacina de copac gasita pe marginea unui parau, culoarea lui este data de natura eu doar am aplicat un strat de lac incolor pentru protectia lemnului. Am folosit si crengi de corn pentru fixarea sticlelor si paharelor. Lemnul de corn are o culoare alba ca fildesul si pentru a se asorta cu radacina l-am ars cu o lampa cu gaz; si pentru indoirea crengilor am folosit tot lampa, printr-o incalzire usoara si delicata am putut sa dau forma dorita. Pe el se pot monta maximum 3 sticle si 6 pahare.

Nu stiu cat de corect este folosit cuvantul- "minibar"- pentru produsul construit de mine. Puteam sa-i spun si suport pentru sticle si pahare cu picior, dar ii cam complicat si lung , asa ca minibar cred ca este destul de potrivit pentru acest produs. Cine crede ca am gresit il invit sa-si spuna parerea...

Fantana rustica

2011-05-21T09:25:00.008+03:00

La aceasta fantana am folosit lemnul de brad. Am folosit urmatoarele tipuri de materiale:

rigle cu latimea de 8 cm si grosimea de 4 cm, 8 bucati
rigle cu latimea si grosimea de 5 cm
laturi cu latimea de 4 cm si grosimea de 2 cm
popici debitati in doua (pe lungime) la circular. Care pe urma au fost curatati de scoarta cu mezdreala.
tamburul pe care este rulat lantul, actionat de roata de caruta a fost facut dintr-un popic de brad prelucrat cu rindeaua. Am sa fac poza la aceasta unealta traditionala pe care am sa o incarc la postarea "Sculele mele....manuale...traditionale". Pentru finisarea tamburului am folosit smirghel cu granulatie medie.

Pretul unei asemea constructii este de 1500 Ron. Include: acoperis( sindrila bituminoasa); lant 10 m; roata caruta; galeata; lacuita cu nuanta de lac dorita de client.

Vaze pentru flori ornamentale

2011-05-15T20:14:00.005+03:00

Vaza pentru flori ornamentale.

Model Vladi. L-am confectionat din doua crengi de brad si o bucata dintr-o scandura de brad. Gaura am facut-o cu un sfreder cu diametrul de 25 mm, la o adancime de 10 cm. Pret 20 Ron.

Model radacina brad. Pentru aceasta vaza am folosit o radacina de brad si o bucata de margine din lemn de arin. Pret 35 Ron.

Model creanga de brad.Pret 20 Ron!

Decoratiuni pentreu pereti .....

2011-05-15T19:47:00.006+03:00

Cuier rustic. Pret 15 Ron!

Decoratine perete. Pret 20 Ron oricare dintre produse.
Pentru aceste produse de artizanat am folosit iasca si bucati din margini de brad rezultate in urma debitarii bustenilor. Pentru iasca am folosit un lac special care ii ofera rezistenta si stralucire.

Suporturi pentru o floare. Pret 15 Ron oricare din suporturi.

In prima poza l-am facut dintr-o radacina de brad, sfoara de canepa si o bucata dintr-o margine de brad.

In urmatoarea poza suportul l-am facut dintr-o creanga de fag.

Acest suport l-am facut dintr-un varf de pin care a fost afectat de un incendiu.

Produse rustice

2011-04-22T14:06:00.004+03:00

Minibar pentru doua pahare. Am folosit: o bucata dintr-o radacina de brad, doua ramuri (la care am pastrat scoarta), o bucata dintr-o margine de brad si o creanga de corn.
Pret 15 Ron.

Poza minibar rustic pentru 6 pahare si 2 sticle. Am folosit: tulpina de brad, crengi de corn si o margine de brad.

Pret 30 Ron.

Poza ornament rustic cu noduri de brad. Pret 15 Ron.

Poze vaza rustica. Pentru aceasta decoratiune rustica am folosit 3 crengi de brad, o bucata dintr-o margine de brad si sfoara de canepa. Creanga din dreapta poate fi folosita ca suport pentru pixuri. Pret 20.

Iasca si copacei de fag. Pret 25 Ron.

Acest produs de artizanat poate fi folosit ca suport pentru diverse lucruri: un ghivechi cu o floare de marime medie, rama foto. L-am facut folosind o iasca si doi copacei de carpen la care am pastrat scoarta.

Candelabru din lemn rotund.

2011-04-22T14:00:00.009+03:00

Candelabru copacei.

Lustra rustica din poza alaturata: am folosit o bucata dintr-o tulpina de brad la care i-am pastrat 3 ramuri. Acest corp de iluminat functioneaza cu 3 spoturi ( pot sa fie de cele cu halogen sau cu leduri). Am folosit lac incolor.

Acest candelabru l-am confctionat dintr-o creanga de fag; cele 3 abajururi le-am facut din crengi de corn, sfoara de canepa si sarma de cupru.

Acest candelabru l-am facut doar din copacei, legandu-i impreuna cu sarma subtire de culoare inchisa.

Candelabru sipci.

Candelabru impletit.

Candelabru tulpina de fag

Piese in lucru.....

2011-04-19T13:00:00.003+03:00

In urmatoarele poze sunt prezentate lucrari care nu sunt comandate deci daca va place o piesa puteti sa o rezervati:).

Sculele mele......manuale:)....traditionale.

2011-04-19T12:57:00.007+03:00

Ciocan din lemn.

Tesla. Ea se folosea pentru a face scobituri in lemn.

Compas din lemn.

Unealta pentru traforaj. Are si panza montata dar ii foarte subtire asa ca nu se ve de la aceasta marime a pozei. Panza aparatului de traforaj se poate vedea la deschiderea pozei cu un clic:).

In urmatoarea imagine este pozata o mezdreala modificata de mine, pe care o folosesc la curatanul lemnelor, unde scoarta ii mai groasa. In rest folosesc cutitul. Mezdreala mai este numita si cutitoare.

Lucrari realizate prin traforaj

2011-04-19T12:55:00.002+03:00

Aceste lucrari nu le-am facut eu, ele sunt facute prin traforare, care reprezinta decuparea de piese sau de figuri artistice dintr-o placă subțire de lemn, cu o pânză de ferăstrău foarte îngustă și subțire.

Carnetul de moț

2011-04-17T16:30:00.005+03:00

Mi-am facut si eu Carnet de mot. poza acestuia este mai sus, pentru eliberarea lui a trebuit sa fac dovada ca stau in Abrud, si ca am domeniu de activitate pe baza lemnului si doua poze tip-buletin. Am platit o chitanta de 5 Ron pentru eliberarea lui.

Stiu ca nu mai are nici o valoare, ca multe dintre legile din Romania de care nu se mai tine cont sau is incalcate in mod flagrant, Am postat mai jos drepturile si avantajele acestui carnet, care sunt scrise pe pagina 2 in carnet. L-am facut sa vad pe pielea mea cine respecta si cine nu acest carnet si voi posta pe acest blog toate incalcarile legi:).

Drepturile si avantajele "Carnetului de mot"( sau cel putin asa ar trebui sa fie):

Titulariilor "Carnetului de mot" li se acorda anual de catre primari si ocoalele silvice ale filialelor teritoriale ale Regiei Nationale a Padurilor, cate 10 metri cubi material lemnos pe picior, dar nu mai mult de 15 metri cubi de familie.

Titularii Carnetului de mot pot valorifica produsele prelucrate din lemn la targuri, piete ale administratiei publice si piete private, oboare, precum si in alte localitati din tara, fiind scutiti de orice taxa.
Cand produsele sunt transportate pe cale ferata, titularul Carnetului de mot beneficiaza pentru acestea de o reducere de 50% din tariful legal de transport.
Materialul lemnos cu grad mic de prelucrare (scundura, grinzi, barne, araci de vie), care se transporta pentru comercializare, va fi insotit de documentele legale de transport prevazute in Hotararea Guvernului nr. 379/1993, eliberate de ocoalele silvice din zona.
Produsele cu grad superior de prelucrare (donite, ciubere, cozi de unelte, butoaie, sindrila, furci de lemn etc.) vor fi insotite de actul de provenienta a materialului lemnos din care au fost confectionate ori de crnetul de mot.

Carnetul de mot nu mai are nic o valoare

Anii comunismului au sters insa multe din drepturile motilor, acestea revenind doar prin legea nr. 144 din data de 24 iulie 1997, pentru modificarea si complectarea legii nr. 33/1996 privind repunerea in unele drepturi economice a locuitorilor din muntii Apuseni.

La inceput motii din judetele Alba, Arad, Bihor, Cluj si Hunedoara, pentru a prelucra si valorifica prin comert ambulant produsele primeau de la primarii sau ocoale silvice cate 10 metri cubi material lemnos pe picior, dar nu mai mult de 15 metri cubi de familie.

Titularii carnetului de mot au putut valorifica produsele prelucrate din lemn in piete si oboare in orice localitate din tara, fiind scutiti de orice taxa. Potrivit legii, titularii carnetului de mot ar trebui sa beneficieze de reducere de 50% din costul biletului C.F.R. la clasa a-II-a, atunci cand fac dovada ca se deplaseaza in scopul valorificarii produselor.

Astazi, motul Viorel Jurj care a luptat in razboaie si a ajuns pana la Odesa spune ca acest carnet de mot nu mai este bun de nimic. "Inca ma simt un om in putere si as dori ca macar o data sau de doua ori pe an cand imi duc produsele in piata din Cluj ori Alba sa fiu scutit de taxa in piata ori de reducerea la transport nici nu mai vorbesc, mocanita noastra cu care circulam candva, astazi nu mai exista", spune batranul cu amaraciune in glas.

Astazi Carnetul de Mot sta degeaba in buzunar, este un act mai degraba simbolic, povesteste interlocutorul nostru. Chiar daca pana acum Primaria orasului Campeni a eliberat peste 200 de carnete de mot, solicitantii trebuin sa faca dovada ca au domiciliul stabil pe raza unei localitati din Apuseni, jumatate dintre beneficiari nu si le-au mai vizat.

Numarul solicitarilor de a fi eliberat un asemenea act s-a redus, pentru ca motii au inteles ca nu au ce mai face cu el, ca nu mai este luat in seama de nici o autoritate, ca materialul lemnos este aprobat in baza altor criterii mai putin ortodoxe, iar ei sunt taxati ca orice comerciant. Actul care candva asigura cat de cat un trai decent familiilor de moti, astazi si-a pierdut valabilitatea, chiar daca legea este inca in vigoare.

Aur.....

2011-04-06T20:27:00.006+03:00

În apărarea aurului: sa facem judetul Muntii Apuseni

De câţiva ani, ne paşte o sărăcire completă şi definitivă.
Nu-i de ajuns că din tot ce a fost funcţional în economia românească, nimic nu mai e românesc? Au venit să ne scormonească şi sub pământ? Nu mai putem ţine în ţară aurul minţii, lustruit cu învăţătură românească, de ce să dăm altora şi aurul-aur, ultima rezervă de siguranţă a poporului român?
În jurul casetei cu zestrea dată de Dumnezeu acestui pământ, să facem un zid puternic de apărare!

Aşa cum au intrat în istorie cu dârzenia în luptă, tăria dorului de libertate, semeţia de om al munţilor, moţii trebuie să rămână tot aşa de drepţi ca brazii şi puternici ca stejarii pădurii şi să nu permită smulgerea tezaurului din curtea lor, vânzându-se pentru o trecătoare şi înjositoare mită primită de la această haită de hiene, străină de pământul nostru. Să nu permitem ca cei de la FURT CORPORATION să plece încărcaţi cu bogăţiile munţilor noştri şi să ne lase în urma lor MOARTEA !

Este inacceptabil, incredibil şi, mai ales, condamnabil să asistăm indiferenţi la acest jaf din pământul ţării, intrat în regimul unui spaţiu fără stăpâni, unei turme lipsite de apărare, unde lupii pot sfâşia, fără oprelişti, fiinţe fragile, neputincioase!

După cum se ştie, acolo există bogăţii metalifere, unele unice, a căror valoare depăşeşte de mai multe ori pe cea a aurului şi argintului, bogăţii despre care contractanţii nu spun nimic public (vezi internet) În „subsolul” afacerii, la capitolul „secret”, este inserată o prevedere, din care rezultă că tot ce se va găsi în cursul exploatării, în afară de aur, se va regăsi în proprietatea RMGC. Deci oferite gratuit. Aşa se explică ţinerea în secret a documentelor.
Oamenii de la Roşia Montană, puţini câţi au mai rămas pe baricade, neîngenuncheaţi în faţa banilor, sunt revoltaţi că bogătaşilor români, apăruţi cu reclama în favoarea bandei FURT CORPORATION pe pagini întregi de ziar, pe ecranele televizoarelor, pe afişe, li s-a alăturat şi demnitatea bisericii ortodoxe a judeţului Alba, care ,,slujeşte pe Dumnezeu”, susţinând acţiunea de pradă a echipei de hoţi şi acceptând să construiască o altă biserică pe bani de Iudă, satisfăcând pofta piraţilor de a demola alte două mai mici care îi încurcă în calea lor pe râmători, biserici de care sătenii rămaşi sunt legaţi cu toată viaţa generaţiilor dinaintea lor.

În urma acestei acţiuni, Înaltpreasfinţia sa Andrei a fost acuzat că îndepărtează oamenii de biserică, unul dintre săteni declarându-i că, dacă va demola cele două biserici, din acea zi, el nu va mai intra într-o biserică ortodoxă. Este o adevărată sentinţă a enoriaşilor la adresa unei asemenea demnităţi! Martori oculari spun că oamenii s-au strâns în jurul maşinii şi au încecat să-l scoată din maşină. Este de neînţeles cum acest om şi-a schimbat regimul de propovăduitor al evlaviei şi, din funcţia de pravoslavnic, a devenit, pas cu pas, primar, prefect, conseier al tuturor în toate. Nimic nu se mişcă fără intervenţia domniei sale.

Este cunoscut faptul că bătrânii bucureşteni, care asistau cu durere în suflet la demolarea bisericilor din ordinul lui Ceauşescu, şopteau între ei: ,,Ai să mori împuşcat!” In cazul intenţiei de demolare a bisericilor de la Roşia Montană, nu se fac preziceri,dar gestul sătenilor este suficient.
Am refuzat multă vreme să cred în cele scrise de Adrian Păunescu. L-am acuzat de părtinire:

„De ce să mai venim la Alba, Doamne,
Când e negustorit şi duhul Tău?”...
,,Şi nu-i Emilian la catedrală
Uzurpatorii lui lucrează calmi”... (Rugăciune pentru 1 Decembrie);

„Bolnav, persecutat şi chinuit
Pe-un pat străin, dintr-un străin spital,
Episcopul de Alba a murit,
Gonit din Scaunul Episcopal”(Ierarh viteaz);

„Episcopul de Alba poartă-n sine,
definitiv, stigmatul vinovat,
Că şi-a gonit din scaun protectorul”(Zadarnic la Alba)
Şi s-a aşezat el în locul lui... (Fără comentarii)

Dacă zestrea Apusenilor nu este apărată de autorităţile statului, din disperarea celor îngrijoraţi a izbucnit ideea: ,, să facem judeţul Munţii Apuseni” care să aibă prefect şi preşedinte de consiliu judeţean proprii, toţi primarii ,,cozi de topor” să fie îndepărtaţi, iar oamenii să-şi aleagă un reprezentant propriu al bisericii. În sprijinul lor, în virtutea autonomiei acţiunilor locale, poliţia moţească să nu mai permită pătrunderea în spaţiul Munţilor Apuseni a acestor veroşi afacerişti, abjecţi profitori de încrengătura duşmăniilor dintre români , în ultimii 20 de ani. Ba, mai mult, să fie aruncaţi peste hotar, cu sarsanalele cianurice cu tot, ca periculoşi infractori, atentatori la siguranţa de bunăstare a poporului român.

Astăzi aurul se vinde cu preţ enorm, gram cu gram, iar noi dăm tone pe nimic.Este ridicol şi jenant să fim atât de proşti!
Să ne păstrăm bogăţiile acolo în adânc şi va ajuta Dumnezeu românilor să beneficieze de ele prin inteligenţa şi tehnica românească, pe care generaţiile viitoare o vor crea. Divinitatea ni le-a dat. Suntem bogaţi. Dacă rămânem pasivi în faţa dezastrului care se pregăteşte şi înstrăinăm şi această rezervă care ne-a mai rămas înseamnă că în viitor ţara întreagă va cerşi ,,din poartă-n poartă”. Mare blestem se va abate asupra vânzătorilor care susţin acest act criminal!

Ne simţim încă ocrotiţi de puterea înţelepciunii seniorilor Academiei Române, care apără cu demnitate şi tărie acest depozit de valori a cărui dimensiune încă n-o cunoaştem pe deplin. Deşi s-au înfruptat din el şi şi-au poleit palatele toate imperiile care ne-au călcat, acest spaţiu sfânt a pus deoparte şi pentru cei care l-au apărat şi l-au eliberat. Acum e al nostru. Cine crede că are dreptul şi împuternicirea poporului să deschidă porţile Apusenilor unor păgâni veniţi să le smulgă comoara, blestemat fie să moară în cianura cu care ne va fi plătit aurul! Acest blestem îl rosteşte natura din acest plai de rai al ţării, îl rostesc neclintiţii, dar şi dezrădăcinaţii din acest colţ al Ţării de Piatră, îl rostesc izvoarele în şopotul lor şi păsările pădurii care vor rămâne fără adăpost şi vor muri adăpându-se din apa otrăvită. Iar morţii, răscoliţi din odihna lor, să îi urmărescă, în convoi de umbre, cât mai au de trăit!

Să ne opunem cu cea mai mare îndârjire şi să ne rugăm, în altarul nostru de acasă, să nu se ajungă la marele jaf preconizat!

AURUL ESTE AL TUTUROR ROMÂNILOR!

Aşa au grăit grupurile contestatarilor din multe localităţi ale ţării, care au spus un NU hotărât exploatării aurului de către haita de hoţie străină, cuibărită la Roşia Montană.

Da, aurul nu este numai al moţilor, care se smiorcăie că mor de foame, fără a se gândi că după ei vin alte generaţii pe care le condamnă să lase în sălbăticie acest spaţiu al Munţilor Apuseni, spulberându-li-se orice speranţă de a mai putea trăi în aerul cianurat pe care această firmă diavolească îl va lăsa în urma ei, numai după câţiva ani.

Deşi chiar şi Uniunea Europeană s-a pronunţat împotriva procedurii cu cianură (vezi internet, Tricolorul), printre acele localităţi contestatare din ţară, nu s-a numărat vreuna din judeţul Alba. Nu, pentru că primarii Munţilor noştri şi-au pus semnătura de acord, stând cu mâna întinsă după arginţii oferiţi de şarlatanismul firmei canadiene, în loc să mobilizeze populaţia pentru a opri sacrilegiul asupra tuturor bogăţiilor din acest înzestrat teritoriu al ţării.
Politica românilor, care sfidează viitorul, dirijaţi de preceptul “după noi, potopul!”, trebuie oprită, pentru că ,,minerii îngrijoraţi”, lucrând acolo, vor muri curând şi vor atrage după ei, tot aşa de repede, şi moartea fiilor şi nepoţilor. Este inacceptabil, ba chiar condamnabil ca aceşti români să susţină, în nechibzuinţa şi lăcomia lor, crima pusă la cale de străinii inumani, cărora nu le pasă de ce vor lăsa în urma lor.

,,Viteazul” primar al localităţii, urcat fără jenă pe tribuna de propagandă a firmei jecmănitoare, ar trebui să facă demersuri, fie şi cu paşi mărunţi, pentru exploatarea acestor depozite de bogăţii, (vezi Aurel Sântimbreanu, Aurul şi argintul Roşiei Montane, Ed. Altip, Alba Iulia, 2009) cu fonduri, tehnică şi specialişti români, cu lucrători români şi în beneficiul românilor. Dacă exploatarea s-ar face cu chibzuinţă, minerii ar avea de lucru un timp îndelungat şi aurul ar rămâne al nostru.. S-au întrebat ce vor face după douăzeci de ani, când totul va fi secătuit? E mai ademenitor banul luat fără efort! Dar şi înjositor!

Domnului inginer Aurel Sântimbreanu, care cunoaşte Roşia Montană în toate colţişoarele ei, i s-a propus să lucreze, contra unei sume consistente, ca specialist în serviciul acestei firme, dar dumnealui a refuzat, informându-i că e mulţumit cu ce are şi are tot ce-i trebuie şi nu e nevoie de mai mult. Aşa coloană vertebrală, DA, dar încovoiaţi ca primarii Apusenilor, NU! Îi ştim pe moţi precum brazii şi stejarii: semeţi, puternici, neaplecaţi. Cei de astăzi sunt altfel?

E momentul să ne alăturăm şi noi, locuitorii judeţului, acestui protest contra smulgerii hoţeşti a aurului din pământul ţării. Altfel, banii primiţi de cei care s-au vândut vor curge printre degetele lor în lacrimi şi sânge! Pentru că, în schimbul aurului, vom primi doar moarte! Până când permitem străinilor să se instaleze stăpâni pe bogăţiile noastre şi noi să ne mulţumim cu firimituri?
Articol conceput de Prof. Georgeta Ciobotă

Despre Avram Iancu...

2011-04-01T22:03:00.021+03:00

"Testamentul" Craisorului, purtand denumirea data Avram Iancu: "Ultima mea vointa":

" Unicul dor al vietii mele e sa-mi vad natiunea mea fericita pentru care dupa puteri am si lucrat pana acuma, durere fara mult succes, ba tocmai acum cu intristare vad ca sperantele mele si jertfa adusa se prefac in nimica.
Nu stiu cate zile mai pot avea; un fel de presimtire pare ca mi-ar spune ca viitorul este nesigur. Voiesc dara si hotarat dispun ca, dupa moartea mea, toata averea mea miscatoare si nemiscatoare sa treaca in folosul natiunii, pentru ajutor la infiintarea unei Academii de drepturi, tare crezand ca luptatorii cu arma legii vor putea scoate drepturile natiunii mele.
Campeni, 20 decembrie 1850 "

Acest citat este scris pe un perete langa bustul lui Avram Iancu, in satul Baia de Cris.

Avram Iancu a fost un copil ca orice altul din copii motilor sau ai romanilor din satelor ardelene. El s-a nascut in casa parintilor sai, din satul motesc Vidra de Sus; a fost mot din parinti si stramosi moti. Tatal lui, Alexandru, se tragea din Vadul Motilor, iar mama, Maria, din Lunca Motilor. Avramut era cel mai mic din cei doi baieti cat a avut familia. Fratele sau mai mare, Ion, s-a remarcat si el prin cumintenie si dragoste de invatatura. Casa in care s-au nascut si au crescut cei doi copii exista si astazi, ca muzeu, in satul ce poarta acum numele lui Avram Iancu.
Satul Vidra de sus e legat acum printr-o sosea asfaltat de orasul Campeni. In vremea copilariei lui Avram Iancu, Campeni era un sat mai rasarit, de o anumita importanta administrativa, in care exista o scoala si unde se tinea targul saptamanal. Soseaua asfaltata de astazi era pe atunci un drum ce se strecura prin vai, cale de duazeci si doi de kilometri, trecand adesea peste paraie, legand intre ele "cranguri" sau catune, adica mici ingramadiri de case, suind vai priporoase si strabatand paduri de fagi, carpen, brad.In fiecare vara, vidrenii urcau la Muntele Gaina, la targul anual care s-a numit si Targul de Fete. Astazi se ajunge la acest targ si cu automobilul, iar cele mai importante achizitii cu care se aleg cei care se avanta cu diferite mijloace de locomotie, sau chiar cu piciorul, la acest targ traditional, sunt mai ales amintirile. Cele vazute, auzite sau fotografiate. Frumusetea locului, a costumelor populare, a cantecelor si poeziilor care se spun seara la sutele de focuri, privelistea rasaritului si apusului de soare vazute de pe aceasta inaltime ce le domina pe toate din jurul ei, prieteniile legate in asemenea imprejurari deosebite, toate constituie bunuri pretioase cu care pleaca vizitatorul de pe aceste locuri.
Cate din toate acestea au incantat copilaria lui Avramut?
Casa-muzeu marturiseste multe despre traiul familiei iobagului Alexandru Iancu din Vidra de Sus. Nu e o casa "de om sarac", nici interiorul nu dovedeste "o saracie lucie" cum au afirmat unii istorici in trecut. Dimpotriva, casa arata ca atat tatal, cat si mama, erau moti harnici, priceputi, care si-au faurit un camin asemeni celor mai instariti locuitori din satul lor. Desi "jude" in satul Vidra de Sus, adica primar, cum se zice astazi, avand si un frate tot jude in Vidra de Jos, Alexandru Iancu ducea o viata ca si consatanii sai. El a muncit impreuna cu sotia si a ridicat casa noua, cu acoperis inalt, de pe care apa si zapada sa se scurga lesne, cu un interior placut si functional. Grija pentru frumos, cu care orice mot isi impodobeste lucrurile de trebuinta din gospodarie, se poate vedea si azi in exponatele muzeului.

Copiii mai marisori ajutau parintii la ingrijit vitele, la pastrat curatenia curtii, la sapat sau strans cucuruzul, cartofii, orzul, ovazul sau putinele legume ce se cultiva aici, pe tapsanele muntilor. Cei mici au in grija casa, curtea, pasarile, micile animale de langa curte, cat timp lipsesc parintii. Codrul e aproape, apele Raului Mic se rostogolesc in cantec necurmat de cascada, salbaticiuni si pasari ale padurii se arata uneori ochilor mirati ai copiilor, atunci cand merg cu tatal sa aduca lemne pentru cofe, putini, butoaie sau alte vase necesare in gospodarie, sau cand stau pe langa mesterul lemnar al casei, dandu-i la mana cele trebuitoare lucrului si prinzand astfel tainele unei meserii stramosesti.

Seara, in casa judelui, ca in fiecare casa de mot, se spun povesti. Unele sunt adevarate, petrecute in satul Vidra sau in alte din comitat, cele mai multe sunt inchipuiri si dorinte ale oamenilor de a schimba ceva in viata lor. Acest ceva care preocupa pe toti romanii din Transilvania este iobagia.
S-au ridicat motii la chemarea lui Horea, au luptat cu stapanii de pamanturi si cu oastea imparateasca, mult sange a curs in Zarand si in intreg Ardealul, dar domnii nu au putut fi infranti. Horea si Closca au fost trasi pe roata la Balgrad, iar Crisan si-a luat viata in inchisoare. Iobagia a ramas. Pamanturile pe care le muncesc taranii sunt ale domnitorilor, ale boierilor de tot felul, cei mai multi unguri sau doar maghiarizati. Vidra de Sus, cu celelalte sate de pe Aries si din intreg Zarandul sunt ale curtii de la Viena.

Li s-au luat oamenilor si padurile, incat nu mai au nimic al lor, uneori nici casa in care locuiesc, nici viata pe care o duc. Datorita lor este sa munceasca pentru stapanul pamantului, pentru administratia imparateasca. Judele Alexandru nu e scos, ca animalele, la munca silita, dar jalea pentru greutatile in care se zbate poporul ii otraveste si lui sufletul.

Despre toate acestea se vorbeste in casa de pe malul Raului Mic din Vidra de Sus. Amintirea lui Horea, a jertfelor aduse de romani in cautarea dreptatii si libertatii lor sunt inca vii in inimile tuturor satenilor. Acum, domnii au uneltit sa li se ia si ultimul drept, acela de a se numi romani. Se urmareste deznationalizarea lor, se incearca sa li se inlocuiasca limba stramoseasca cu cea a stapanilor de pamanturi.


Cu vreo partu sute de ani in urma, nobilii unguri, sasi si secui din Transilvania au facut o in telegere- Unio trium nationum- impartindu-si intre ei toate drepturile la conducerea statului transilvan, si pentru a nu lasa vreodata pe romani sa fie altceva decat iobagi, adica slugi ale celor trei nationalitati ce pusesera stapanire pe aceasta bogata parte a fostei Dacii din vechime. Desigur ca despre aceste realitati auzeau adesea vorbindu-se in familie ioan si avramut, cei doi fii ai judelui din Vidra de Sus.


Poate uneori tatal lor le citea din gazetele la care era abonat, trezindu-le astfel gustul de carte, dorinta de a invata. Amandoi fiii s-au arata buni la invatatura. De aceea, dupa un scurt popas la scoala din sat, unde incepe cunoasterea slovei cu invatatorul Mihai Gombos, Avramut este dus de parinti la Campeni, unde va avea ca dascal pe Moise Ionette, un alt luminator al poporului din Transilvania. Apoi, in toamna anului 1837 este inscris la gimnaziul de la Zlatna. Implinise 13 ani si devenise tot mai constient de indatorirea sa. Desi scoala de aici se facea in limba latina, iar materiile de invatamant erau destul de complicate, tanarul mot dovedeste o sarguinta exceptionala, multumind pe profesori si fiind printre primii din clasa. Dupa patru ani va trece la Liceul piaristilor din Cluj. E un tanar instruit, manierat, care in vacante nu se da in laturi de la toate treburile gospodaresti.
Terminand liceul, Avram se inscrie la Academia de filozofie si drept. Aici, la cursul de drept, tanarul Avram Iancu are colegi alti romani de seama lui, cu care se imprieteneste si discuta situatia grea a neamului sau. De aceea Iancu studiaza in mod deosebit situatia iobagilor din tinutul Zarandului, ca si pe a romanilor din intreaga Transilvanie.

Dupa absolvirea facultatii de drept, Avram Iancu incearca sa ocupe o functie corespunzatoare studiilor si rezultatelor stralucite obtinute in tot timpul scolii. Dar, ca fiu de iobag roman, toate usile ii sunt inchise. Impreuna cu alti absolventi ai facultati de drept, merge la Targu mures unde isi va face stagiul de "cancelist" la Tezaurariatul din acest oras. Pe multi dintre colaboratorii sai din timpul revolutiei i-a intalnit fie in timpul studiilor, fie aici, la Targu Mures, in cei aproape doi ani cat a durat perioada de stagiu. Este, deci, de mirare, cand a avut vreme acest tanar avocat sa cunoasca atat de adanc sufletul poporului? Cand a colindat muntii, cu apele, vaile si localitatile Apusenilor, cand si-a facut atatia prieteni, incat la prima adunare de la Blaj a putut veni in fruntea unui grup de cateva mii de moti, organizati dupa o disciplina mai riguroasa decat in armata?

Avram Iancu stie sa le vorbeasca satenilor intr-un limbaj pe care toti il intelegeau si le mergea la inima. Atat filozofia, cat si studiul dreptului nu-l indepartasera de gandirea, de suferintele si mai ales de aspiratiile poporului. Desi a fost nevoit ca cea mai mare parte a studiilor sa le urmeze in limba latina si maghiara, Avram Iancu a avut vremea si taria sa-si insuseasca in profunzime limba strabunilor sai, incat vorbea frumos si chiar ca un adevarat taran. Afirmatia pe care se spune ca ar fi facut-o la adunarea din 15 mai de pe Campul Libartatii e graitoare pentru felul de a gandi si de a se exprima al lui Avram Iancu : " Uitati-va pe Camp, romanilor, suntem multi ca cucuruzul brazilor..."
Acest limbaj il intelegea cu deosebire poporul, pentru ca el era asimilat si se baza pe cunostintele, pe impresiile adunate de el inca din copilarie. inca de atunci tot ce a auzit si a invatat, tot ce a vazut sau a ascultat povestindu-i-se, frumusetea graiului popular si plasticitatea sa, adevarurile despre viata si despre dreptate, despre istoria si despre suferintele poporului, tot ce a insemnat relatie cu lumea exterioara, s-a inscris cu putere inzecita pe oglinda extraordinar de sensibila a sufletului sau, rodind apoi in hotararile importante pe care le-a luat si urmat ca un conducator intelept al Revolutiei.

PRELUCRAREA LEMNULUI

2011-04-01T11:27:00.006+03:00

Acest articol a fost scris de presedintele Asociatiei Mesterilor Populari din Moldova, Marcel Lutic, de pe http://www.mesteri-populari.ro/

Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova (AMPM) s-a înfiinţat oficial la Iaşi pe 4 martie 2004 ca urmare a interesului manifestat de meşterii şi creatorii populari din Moldova pentru păstrarea şi valorificarea meşteşugurilor populare, a celor artistice în primul rând. Târgul organizat anual în preajma sărbătorii Sfintei Paraschiva (14 octombrie) de Muzeul Etnografic al Moldovei din Iaşi a fost un bun prilej pentru aceştia de a se cunoaşte şi de a încerca să se asocieze într-un ONG care să le reprezinte cât mai bine interesele. Apoi, existenţa la Chişinău a Uniunii Meşterilor Populari din Moldova (UMPM) şi desele solicitări de colaborare venite de acolo s-a constituit într-un al doilea factor determinant pentru apariţia AMPM. În sfârşit, un al treilea motiv ţine de valorile la care această asociaţie se raportează, anume la acelea izvorâte din rânduiala specifică satului arhaic, din permanenta raportare a ţăranului la natură, la pământ şi la cer, la Dumnezeul atoateştiutor. Acestea sunt „cadrele” generale care au făcut posibilă apariţia unei astfel de asociaţii.

AMPM are aproape 100 de membri din toată ţara şi din Republica Moldova, cei mai mulţi fiind din domeniile prelucrarea lemnului şi încondeierea ouălor; apoi urmează genurile împletituri, industrie casnică, măşti, ceramică, port popular, podoabe ş.a. Criteriile de acceptare în asociaţie vizează, în special, păstrarea, în esenţă, a spiritului artei populare.

Lemnul este considerat materie prin excelenţă, plin de căldură şi personalitate faţă de răceala şi indiferenţa metalului. Tradiţiile popoarelor europene asociază lemnul cu ştiinţa, deoarece scrisul, cândva, a reprezentat încrustarea unor semne pe lemn, aidoma răbojului strămoşilor românilor. Spre curiozitate, dar şi ca argument, „buchia” noastră, împrumutată din slavul buk, vine de la numele ... fagului. Lemnul se asociază cu focul sacru. Această sacralitate a lemnului, derivată dintr-o religie cu puternice accente dentrolatrice, se manifestă la români în multiple forme. Astfel, avem în vedere preferinţa, acolo unde se poate, pentru casa de lemn, veneraţia acordată bisericilor de lemn, mai cu seamă celor construite dintr-un singur arbore şi fără cuie de lemn, ca şi prezenţa lemnului în multe rituri şi obiceiuri calendaristice (buturuga sacră de la Crăciun, butucul sau tăietorul de lemne unde aveau loc cele mai importante rituri de venerare a strămoşilor, parii sau stâlpii de lemn cu un rol atât de important în magia premaritală). Nu întâmplător, tăiatul lemnelor din pădure şi căratul lor era un adevărat ritual cu multiple interdicţii de timp, de loc şi de comportament pentru cei care făceau acest lucru, aceste reguli funcţionând mai ales atunci când se alegeau lemnele pentru ridicarea unei case; cel mai falnic trunchi, provenit de la un arbore sacru (stejar, brad, fag sau frasin) devenind grinda casei (dulapul sau meşterul-grindă), acesta urmând a fi în casă una din principalele întruchipări ale strămoşului mitic.

Preocuparea pentru prelucrarea lemnului îşi găseşte multiple explicaţii, dar una dintre cele mai plauzibile constă în aceea că materialul se pretează la întrebuinţări diverse, cu multă uşurinţă, iar decorarea propriu-zisă se realizează cu unelte simple (topor, bardă, daltă, briceag), care nu presupun tehnologii elaborate minuţios. Un alt argument îl poate constitui faptul că lemnul a fost prelucrat artistic de om înaintea lutului, constituind astfel materialul asupra căruia s-au imprimat primele însemne decorative. Din punct de vedere al tehnicilor folosite, nu se poate vorbi de sculptură în lemn propriu-zisă, întrucât rareori se realizează detaşarea completă a unui volum, însă se folosesc alte tehnici, în primul rând crestarea, apoi incizia, pirogravarea, intarsia, cojirea, încovoierea, cioplirea, înfăşurarea şi împletirea, încrustarea şi, în cazuri deosebite, tehnica ronde-bosse, de asemenea, perforarea (traforarea), iar pentru bâtele (botele) ciobăneşti turnarea sau umplerea cu metal (cositor).

Crestarea este o tăiere puţin adâncă în masa lemnoasă, fiind tehnica principală ce aduce în această ,,civilizaţie a lemnului” nota superioară de realizare artistică, de înalt rafinament, situând obiectele de lemn făurite de meşterii români pe una din culmele artei tradiţionale a lemnului din Europa. Cu unelte simple, meşterul popular a crestat bucăţile de lemn de stejar, nuc, tei, salcâm, răchită din care a confecţionat mobilier, unelte şi ustensile de uz casnic, acoperindu-le adesea cu o reţea fină de motive decorative. Cea mai clară clasificare a crestăturii în lemn este cea a categoriilor de obiecte pe care se aplică. Primul câmp este cel al arhitecturii populare, crestăturile în lemn aplicându-se pe principalele piese constructiv- decorative ale caselor, bisericilor şi diverselor acareturi. Astfel, stâlpii casei, ramele uşilor şi ferestrelor sunt decorate cu măruntele crestături geometrice, completând frumuseţea volumelor cioplite sau sculptate ale acestor elemente arhitectonice. Al doilea câmp de aplicare al crestăturii în lemn îl constituie mobilierul de diferite categorii. Aici, în asociere cu scrijelirea, reprezentative sunt lăzile de zestre, mesele, unele categorii de dulapuri şi blidare, scaunele şi băncile, unele obiecte recent apărute în casa ţăranului – suporturi pentru telefon sau flori. Mobilierul caselor arhaice era foarte simplu, fiind perfect adaptat funcţiilor sale. Principalele motive tradiţionale sunt linia dreaptă, punctele, spirala, dinţii, rozeta, crucea, bradul şi rar silueta omenească. Piesele de căpătâi ale mobilierului din interiorul ţărănesc erau patul, masa, scaunele, laviţele, blidarul, colţarul, poliţele, culmea şi lada de zestre. Al treilea câmp de aplicare a crestăturii în lemn este cel al uneltelor legate de diferitele îndeletniciri tradiţionale româneşti. Dintre acestea menţionăm: cozile de coasă, cozile de linguri, greblele pentru fân ş.a. Apoi, frumoase crestături regăsim pe uneltele folosite la ţesut: furcile de tors, fusele, precum şi pe părţi ale stativelor (războaiele de ţesut). Între ustensilele casnice, alături de tot felul de mici recipiente pentru sare, mirodenii, făină sau cutii, un loc aparte îl au lingurile ale căror cozi sunt „îmbrăcate” în această haină minunată a crestăturilor.

Uşor de prelucrat, prin însăşi structura sa naturală, consistentă şi relativ uşoară totodată, lemnul posedă excelente virtuţi plastice, cu subtile şi profunde variaţii cromatice. Spre deosebire de alte materiale, utilizate, aproape exclusiv numai în arta cultă, cum ar fi, bunăoară, marmura, bronzul şi metalele preţioase, mult mai rare, mai scumpe, şi, deci, mai greu de procurat, lemnul, prin calităţile menţionate, prin omniprezenţa şi accesibilitatea sa generală, a fost şi continuă să fie folosit, pe scară foarte largă, atât în creaţia cultă, cât şi în cea populară, ultima fiind incomparabil mai veche decât prima şi, fireşte, mult mai răspândită.

Unul dintre cele mai importante domenii ale artei populare, al cărei excepţională dezvoltare se explică desigur şi prin abundenţa ,,codrilor o dată de nepătruns” care acopereau acest teritoriu. Poate că nicăieri ca în acest domeniu nu s-a manifestat mai amplu spiritul creator al ţăranilor. Condiţiile istorice, legătura profundă a poporului român cu pădurea („codrul îi frate cu românul”!) explică dezvoltarea remarcabilă a acestui meşteşug, încât se poate vorbi de o adevărată ,,civilizaţie a lemnului” românească. Copacii doborâţi se decojeau şi se curăţau până spre vârf, iar acolo li se lăsa câteva crengi cu cetină care aveau menirea să extragă toată seva din trunchi timp de câteva săptămâni. Astfel, tradiţia populară a păstrat până nu demult credinţa că arborele de lucru trebuie tăiat „când îi luna la-nceput, c-atunci îi tare şi nu-l mănâncă carii” sau „la gătitul lunii când se gată şi carii” ori „când îi luna-n sus”. Asemenea convingeri au, se pare, un fond magico-ezoteric, găsindu-şi explicaţia şi în zestrea de cunoştinţe practice a strămoşilor noştri, în observaţiile privitoare la influenţa astrului nopţii asupra ciclurilor vieţii vegetale şi animale. De altfel, cercetările ştiinţifice recente arată că, într-adevăr, în faza de lună plină, paralel cu intensificarea câmpului de gravitate selenar, creşte cantitatea de sevă elaborată care circulă în vasele arborilor.

Sub raport ornamental, obiectele de lemn încearcă să suplinească, prin mijloace de expresie proprii, lipsa culorii, urmărindu-se îndeobşte evidenţierea însuşirilor naturale ale esenţei lemnoase. Din punct de vedere morfologic, pot fi deosebite mai multe categorii de elemente, motive şi compoziţii ornamentale: antropomorfe, geometrice, zoomorfe, fitomorfe, cosmice, liber desenate sau mixte. Ca motive antropomorfe s-a identificat reprezentarea realistă a două motive: mâna în varianta pumn şi capul de om, motive desprinse din partea superioară a bâtelor ciobăneşti. Compoziţia antropomorfă realizată prin incizie este foarte des întâlnită şi, de obicei, expune ciobanul cu oile în diferite ipostaze. Ca motive geometrice se pot distinge zimţii, spirala şi cercul incizat sau decupat prin care se face trecerea spre cosmomorf, realizându-se decoraţii de mare vechime ca roza vânturilor, sau motivul solar în toate variantele lui. Se întâlnesc, de asemenea, pătratul, rombul, arcul de cerc şi funia sau torsada prin care se realizează zoomorful „ascuns” în motivele şarpe sau dintele de lup, iar dintre ornamentele vegetale, de obicei reprezentate în manieră naturistă şi uneori stilizat, amintim crenguţa de brad, frunza, conul, floarea. Precizăm că peste tot se recurge la rezolvarea motivului decorativ în funcţie de tehnica folosită. Incifrând, iniţial, sensuri adânci referitoare la viaţă şi moarte, la originea şi organizarea universului, a societăţii omeneşti şi a rosturilor ei, aceste impresionante reprezentări simbolice din spatele elementelor, motivelor şi compoziţiilor decorative îşi pierd treptat sarcinile ideatice, rămânând în arta medievală, cultă şi populară, numai ca o funcţie decorativă; vor avea, în continuare, o inepuizabilă fantezie, dar sunt „golite de înţelesul primitiv şi de lumea de gânduri din care au izvorât”.

Unele obiecte, în special cele din inventarul pastoral, ca lacra, scafa, cupa, apoi unele forme de bătalău, chilug şi brai sunt realizate, din secolul al XVIII-lea, prin strunjire şi, de multe ori, ornamentate ulterior cu motive pur geometrice ordonate într-un ritm circular. De altfel, nici produsele dogarului nu beneficiază de aportul unei decorări exprese, pirogravura completând uneori, sub raport decorativ, aceste piese. Unul din obiectele cele mai comune şi mai variat ornamentate este lingura, indispensabilă oricărei stâni sau gospodării păstoreşti; confecţionarea unora depăşeşte sfera meşteşugului de lingurar, întrucât ornamentarea lor dovedeşte talent artistic deosebit.

Bâtele (botele) ciobăneşti solicită o tratare mai atentă, întrucât, în afară de multipla ei funcţionalitate, se presupune că ar avea la bază răbuşul, bota-răbuş. Momentul în care semnul de răbuş de pe bota ciobănească se transformă în ornament presupune, probabil, existenţa unor valori afective deosebite. Tehnicile de realizare sunt variate, apărând adesea motive decorative neaşteptate cum ar fi steaua sau steluţa, soarele şi luna. Rareori apar stilizări heraldice. Tehnicile cele mai frecvente de decorare a botelor sunt crestarea, incizia, cojirea, precum şi pârlirea, care constă în realizarea motivului ornamental în negativ, după care urmează arderea la para focului până se obţine carbonizarea superficială a părţii cojite, în final îndepărtându-se coaja rămasă, obţinându-se astfel pozitivul ornamentului. Pirogravarea este tehnica ce se obţine prin realizarea motivelor ornamentale cu ajutorul unui fier înroşit în foc. Ca formă simplistă a pârlirii este trecerea unei bote cojite prin para focului urmărindu-se înlăturarea tuturor asperităţilor pentru a se obţine ulterior luciul ei prin frecare cu un postav aspru. Au existat şi bote ciobăneşti-fluier a căror ornamentare cerea respectarea unor norme ferme de execuţie, presupunând folosirea unor unelte speciale, cum ar fi fierul lung pentru arsul orificiului interior sau, în mai rare cazuri, sfredelul lung utilizat în acelaşi scop. Pentru arderea orificiului interior al unei bote-fluier se presupune consumarea unui interval de timp îndelungat, cât şi o deosebită îndemânare a creatorului. Adevărata artă atât în confecţionare, cât şi în interpretare, o are fluierul mare sau cavalul realizat invariabil din lemn de foioase. Ornamentica acestuia atinge culmi de măiestrie, iar motivele distribuite, de regulă în două registre neproporţionale, încântă prin rigoare şi fineţe. Sunt reluate, de obicei, motivele botelor ciobăneşti, în care uneori elementul concentric pur se disociază în spirală unduind printre spaţiile dintre găuri şi unind cele două registre. Pecetea ornamenticii se regăseşte şi pe splendide exemplare de juguri şi tarniţe.

Dulgheria. Cunoscută şi sub numele de stolerie, apare ca meşteşug specializat în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea. Din punct de vedere etimologic, acest cuvânt derivă de la ucraineanul stoljar, desemnând persoana specializată în confecţionarea pieselor de mobilier. Trecerea la noul tip de locuinţă, cu două încăperi şi tindă centrală, face necesară apariţia acestui meşteşug care asigură confecţionarea uşilor şi a ferestrelor. Într-o primă fază, dulgherii meştereau mobilierul strict necesar gospodăriei; ulterior, au apărut cele două meserii, bine determinate funcţional. Mobilierul dulgheresc era executat din scânduri cioplite cu toporul, barda şi cuţitoaia, încheiate în ulucuri, ca şindrilele de pe case prinse în cuie de lemn.

Tâmplăria. Faţă de uneltele pe care le folosea dulgherul în mod curent, tâmplarul recurge în mod obligatoriu la o masă de tâmplărie, hobelbanc – masa pentru geluit – ferăstraie de mână de diferite tipuri (în coadă de vulpe sau coadă de şoarece), horjuri, gealăul, raubancul, fălţuitorul, gura de broască etc. Principalele obiecte confecţionate de tâmplari sunt următoarele: podişoare, cuiere, dulapuri, credenţe, paturi, scaune, laiţe cu spătar sau fără spătar, mese, lăzi de zestre, colţare, hambare, cufere, cadre pentru verande ş.a.

Până la un punct, repertoriul decorativ al sculpturii româneşti în lemn este comun atât obiectelor de interes laic, cât şi celor destinate bisericii. Astfel, străvechea rozetă solară, cu diversele ei variante, ca şi stilizările geometrice, alcătuite din linii frânte şi curbe, ingenios combinate în succesiuni romboidale şi circulare, se regăsesc deopotrivă în crestăturile lăzilor de zestre şi ale jilţurilor domneşti, în câmpurile decorative ale stranelor şi uşilor bisericeşti sau ale tâmplelor, analoagelor şi crucilor. Iată încă o dovadă a circulaţiei tehnicilor şi motivelor decorative în toate domeniile vieţii sociale din trecut!

Tipuri de constructii traditionale din Tara Motilor

2011-03-25T18:26:00.008+02:00

Constructiile din pozele prezentate aici sunt constructii din comuna Albac.
In prima poza se poate vedea un grajd, pozat din diverse unghiuri. In poza de mai sus este acoperisul grajdului, facut din sindrila, realizata de locuitori din zona.

In general constructiile de la munte sunt montate pe butuci de brad, din cauza terenului in panta si a faptului ca fiind zona de munte nu se poate sapa pentru a se face fundatie la casa. Pe urma se face un zid de piatra sub casa. Sau altii fac stalp de beton in loc de lemn, lumea se modernizeaza.

In urmatoarea poza este tot un grajd acoperit cu sindrila dar ii interesant modelul de acoperis in partea din spate a grajdiului. Si se poate vedea acel mini-acoperis (daca pot sa-i zic asa) care protejeaza pereti de intemperii.

Poza de mai jos ne arata o casa, acoperita tot cu sindrila si prezinta si acel mini-acoperis. poza ii cam de departe astfel incat nu se pot observa bine detalile casei, dar mi-a placut privelistea:). Am sa postez si poze cu casa pozata din diverse ungiuri, mai de aproape:)

Urmatoarea casa imi place mult, imi place simplitatea ei, zidul de piatra, acoperisul in doua ape acoperit cu sindrila de lemn. Este destul de mica , avand un beci, un pridvor si o camera.

Interesant la aceasta sindrila este faptul ca chiar daca nu este tratata cu nici o substanta rezista zeci de ani. Secretul aceastei rezistente in timp a sindrilei este faptul ca este subtire si ingusta. Fiind subtire, ea nu stocheaza mare cantitate de apa. Si dupa parerea mea eu cred ca mai ii un secret si anume: ea fiind obtinuta din boc de brad, prin crapare, astfel lemnul se despica pe lungimea fibrelor lemnului, marind astfel rezistenta sindrilei. Procesul de confectionare este destul de simplu dar meseriasii buni sunt tot mai putini, lemnul pentru sindrila este si acesta pe cale de disparitie. Sindrila se obtine din lemn de o anumita calitate si cu anumite proprietati. Sindrila obtinuta cu ajutorul sculelor de spintecat din lemn de "duzina" nu etanseaza perfect si are o durata de viata redusa pina la 25%. La nevoie, se poate si asa: sindrilele se pot prelucra ulterior debitarii, prin rindeluire si profilare pentru etansare si, in final, tratare cu ulei. Sindrila adevarata se obtine prin crapare cu ajutorul unor cutite speciale.

Jignirea lui Avram Iancu

2011-03-21T19:02:00.014+02:00

Ceea ce facut ungurul, Csibi Barba, imaginii lui Avram Iancu a suparat toata Tara Motilor, si capac peste toate a fost trimis tocmai in orasul in care Avram Iancu a facut istorie, in orasul in care pentru locuitori, Avram Iancu este un erou.

Pentru mai multe detalii vizitati:

http://roncea.ro/2011/03/15/scrisoare-deschisa-adresata-premierului-emil-boc-pana-unde-va-decadea-demnitatea-nationala-in-fata-udmr-si-a-intereselor-ungariei-asupra-romaniei-refuzam-farsa-istoriei-care-se-repeta-si-complicitat/

In urmatorele poze este prezentat protestul de la Abrud( 21.martie.2011):

Azi (22.martie.20011) a avut loc manifestul din Campeni, mai jos se poate citi discursul tinut de presedinta Asociatiei Pro Vulcan , Luiza Tanta Volf:

"Milton G. Lehrer - in cartea ARDEALUL PAMANT ROMANESC, aparuta in 1989 si scrisa imediat dupa 1940 dupa Dictatul de la Viena, unde scriitorul maghiar Geza Kosztelszky nu s-a sfiit sa confirme in mod public si cu un cinism uimitor telurile de deznationalizare ale politicii minoritare unguresti de la sfarsitul secolului al XX-lea. Sa lasam la o parte ,zicea el in brosura intitulata Politica Nationala, minciuna conventionala conform careia noi pretindem ca nu vrem sa ucidem nationalitatile nemaghiare.,,DA/continua el/NOI VREM SA LE SUPRIMAM SI TREBUIA SA LE SUPRIMAM,, - asa ca bilantul revolutiei din 1848, au fost 230 de sate romanesti sterse de pe suprafata pamantului, 40000 de romani morti, iar pagubele o suma exorbintanta pentru acele vremuri de 30000 florini de aur.
Convingerea exprimata mai sus de catre scriitorul maghiar o regasim in actualitate prin gestul lui Csibi Barba, care a manifestat revizionismul pe care-l gandesc unii etnici maghiar si cu siguranta persoanelor oficiale care au spus clar zilele acestea ce prioritati are guvernul maghiar privind Transilvania, aceleasi prioritati ca si ale UDMR-ului.
Cerem maghiarilor si celorlalte nationalitati conlocuitoare ca atata timp cat traiesc pe pamantul romanesc sa ne respecte istoria si personalitatile noastre istorice , sa respecte statul Roman si Constitutia tarii noastre, acest lucru fiind o datorie a tuturor cetatenilor romani indiferent de nationalitate.
Prin gesturile revizioniste prin ura manifestata fata de poporul roman , prin nesocotirea adevarurilor istorice priviind continuitatea noastra pe aceste meleaguri de mai mult de 2000 de ani, se poate ajunge la situatii conflictuale de amploare, care in acest mileniu nu isi mai au rostul. DE ACEEA NOI ASOCIATIA PRO VULCAN SI CEI CARE VOR SA NE SUSTINA IN ACEST DEMERS .
CEREM GUVERNULUI SI PRESEDENTIEI ROMANIEI SA SCOATA IN AFARA LEGII PARTIDELE REVIZIONIST – NATIONALISTE CARE ORICUM NU SUNT CONSTITUTIONALE.
CEREM APLICAREA FERMA A LEGII PRIVIND CONDAMNAREA ACELORA CARE ADUC INJURII POPURULUI, NATIUNII SI VALORILOR ROMANESTI.
IMPLICAREA TUTUROR FACTORILOR PORNIND DE LA CONSILIERII COMUNALI, PANA LA PARALMENTARI PENTRU A STOPA ACTIUNILE IREDENTISTE SUB ORICE FORMA.
Facem apel catre societatea civila din Romania pentru a face presiuni asupra aparatului de stat in sensul de a pune in practica aceste cerinte care ne dau siguranta ca putem traii cu demnitate in propria noastra tara.
Cu aceasta ocazie dorim sa reamintim versurile marelului George Cosbuc “ Muntii nostri aur poarta noi cersim din poarta in poarta” cu referire directa la tentativa companiilor transnationale de a ne fura inca odata una dintre bogatiile noastre-aurul cu complicitatea diverselor persoane si personalitati din conducerea trecuta si actuala a tarii, fara a tine cont de interesul nostru national.
In acest sens cerem cu fermitate desecretizarea documentelor contractuale si a celorlalte documente, ce au stat la baza concesionarii zacamintelor din Romania catre toate companiile transnationale , indiferent de zona exploatarii si de felul exploatarii.
Avem in vedere in primul rand exploatarea de la Rosia Montana si intreaga zona de exploatare a muntiilor Metaliferi.
Pentru a avea sorti de izbanda in demersurile catre o normalitate necesara, este neaparat nevoie o mai buna colaborare intre asociatii, ong-uri si populatia civila . Impreuna putem dovedii ca suntem stapani pe destinul si fiinta noastra nationala.

ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU."

Urmatoarele poze sunt facute la manifestul de la Campeni:

VOPSITUL TRADITIONAL

2011-03-20T15:59:00.013+02:00

Culorile vechi, care mai rezista pe ziduri si pe pereti, pe mobile sau pe podele, spun, adesea, istorii. Istorii din timpuri stravechi, cand oamenii isi infrumusetau casele cu culori naturale, mult mai expresive si tandre, decat cele chimice din ziua de azi. In cazul in care sunteti o persoana romantica sau tocmai reconditionati o casa veche, a carei patina ati vrea s-o pastrati, sfaturile de mai jos va vor fi de folos:

Vopsitul cu lapte
Odinioara, laptele era des folosit ca liant pentru culorile din pulbere. Vopselele obtinute astfel permit vopsitul usor al obiectelor din lemn sau din ipsos. Odata uscate, ele sunt translucide si lucioase. Vopsitul cu lapte se foloseste si astazi pentru restaurarea caselor vechi, a lemnariei si mobilelor vechi. Sufrafata trebuie sa fie mata, bine lustruita. Deasupra e bine sa se dea un strat de lac, ca sa reziste mai bine.
Reteta.
Ingrediente: 1 litru de lapte, 1 pachet de pigmet (culoare) pudra (cantitatea folosita depinde de culoarea mai inchisa sau mai deschisa pe care vreti s-o obtineti).
Mod de preparare: diluati pigmentul cu lapte, adaugand putin cate putin, pentru a obtine un terci destul de gros. Daca nuanta vi se pare prea deschisa mai adaugati praf de vopsea.

Metoda vopsitului cu lapte va permite sa obtineti nuante foarte diferite de culori si patine, in comparatie cu cele ce se obtin prin culori existente in comert.

Vopstitul cu var
Cel mai frecvent folosit in trecut, vopsitul cu var va permite sa va improspatati in fiecare an locuinta, din tavan si pana in podea. Cat e uda, culoarea pare intotdeauna mai inchisa ca nuanta decat dupa ce se usuca. Faceti o incercare inainte, pentru a fi sigur de culoarea dabandita la final.
Reteta
Ingrediente: 4 litri de apa, 2 kg de var, 700 g sare grunjoasa (care este în formă de bulgări sau are aspect de bulgări).
Mod de preparare: varsati varul in apa, amestecati bine si lasati-l sa stea peste noapte. A doua zi adaugati in var sarea dizolvata in 2 litri de apa clocotita. Amestecati din nou si adaugati cantitatea de praf de vopsea necesara.

Un sfat: pentru a evita darele de vopsele de pe ferestre sau oglinzi, frecati-le inainte de a vopsi cu o jumatate de ceapa cruda. Va impiedica vopseaua sa adere.

Varul se aplica cu bidineaua doar pe suprafete tencuite. In cazul renovarii, se curata suprafata , crapaturile se finiseaza si se aplica cu bidineaua varul printr-o miscare verticala de du-te-vino, pana la terminarea complecta pe inaltime a benzii, apoi se trece la urmatoarea banda verticala. Prima data se varuieste tavanul , pentru suprafete mici se foloseste pensula. Sculele se spala cu apa. Se pot aplica mai multe straturi pentru a se obtine o culoare de aceasi nuanta si uniforma pe intreaga suprafata. Pentru ca varul sa adere mai bine la perete se poate baga aracet.

Exista un obicei in zona mea (sau poate ca mai exista dar eu nu am mai vazut asa ce pe la casele din zona), si anume peste var se aplicau diverse modele cu "role", is facute din cauciuc si au modelele sunt relizate in relief.. Am strans cateva "role" si cand cat de curand am sa postez poze cu aceste scule.

Am reusit si am facut poze la acele "role" de care ziceam mai sus, insa aparatul la care se pune rola nu-l am. Aparatul este destul de simplu include o rola cu un burete ca la trafalet, in timpul folosiri rola cu burete sta in contact cu rola cu modele; pe burete se aplica varul. Am sa postez si imagini cu modele pe care le fac aceste role pe perete......

In urmatoarele doua poze se poate vedea acel aparat:

Masuta crengi

2011-03-13T19:09:00.008+02:00

Poze mobilier din lemn rotund.
Acest corp de mobilier rustic l-am confectionat din lemn de carpen si lemn de alun tanar. Am mai folosit sfoara de canepa, aracet incolor, holtsuruburi de diferite marimi si sarma subtire zincata. Sarma am folosit-o pentru a matisa toate capetele lemnelor prevenind astfel posibila lor crapare.

Alunul crește de regulă sub formă de tufe, cu tulpini drepte, puțin ramificate, ce ating o înălțime de 5 - 6 m. El crește rar ca arbore când însă poate atinge 10 m înălțime. Un arbust poate atinge vârsta de 80 - 100 de ani. Mugurii sunt acoperți cu peri fini, ei fiind numiți popular mâțișori. Frunzele sunt zimțate pe margine, au o formă rotunjită fiind ascuțite la vârf. Fața dorsală a frunzei este acoperit de peri, iar pe fața ventrală se pot vedea nervurile. Lemnul alunului de culoare alb roșiatică, este un lemn de esență relativ tare, dar puțin rezistent. Scoarța de culoare gălbui cenuășie pe ramurile tinere este netedă, iar pe cele mai bătrâne au striuri longitudinale. Florile alunului sunt separate cele femininine de cele masculine, ei fiind numiți popular mâțișori.

Casuta, vaza, suport de pixuri rustic

2011-02-05T13:23:00.006+02:00

Aceste produse confectionate din piatra dau un aspect rustic datorita materialului folosit ,luciul le confera o atmosfera moderna si simpla.Sunt ideale pentru decorarea holului sau a biroului.

Casuta din piatra

Dimensiunile casutei sunt: inaltimea: 10 cm; latimea peretilor: 8 cm; latimea pietrei de la baza casutei: 9 cm; lungimea pietrei de la baza casutei: 12 cm.

Suport de pixuri din piatra.
Dimensiuni: inaltimea=11 cm; diametrul interior=4 cm; diametrul exterior=13 cm, lungimea pietrei de la baza=25 cm; latimea pietrei de la baza=15cm.

Vaza din piatra.

Dimensiuni: inaltimea=26 cm; diametrul exterior=20 cm; diametrul interior=4 cm; lungimea pietrei de la baza= 24 cm; latimea pietrei de la baza=18 cm.

Traditie si mestesuguri populare

2011-02-04T15:33:00.092+02:00

Mot confectionand ciubere.

Din timpuri foarte indepartate, lemnul a fost constituit unul dintre materialele cele mai accesibile prelucrari unei ample si variate game de produse. El a fost incredintat pentru construirea adaposturilor umane semiingopate sau de suprafata, a mobilierului pentru locuinta, a uneltelor de munca, a obiectelor de uz gospodaresc, a instrumentelor muzicale, a obiectelor de cult( pristolnice, cruci, icoane etc.)

Din pacate, fiind usor perisabile, produsele din lemn n-au rezistat vicisitudinilor timpului. De aceea, in lipsa marturiilor materiale sunt greu de precizat cu exactitate nu numai momentul si locul genezei fiecarui tip de produse, in parte, calea evolutiei tehnicilor si a artei prelucrarii lemnului pana astazi, ci si formele concretizarii estetice permanente in valorificarea lemnului.

In pofida lipsei acestor dovezi materiale, se poate spune cu deplina certitudine ca poporul roman este creatorul unei stralucite civilizatii a lemnului, dezvoltata continuu si materializata inspirat in produse care unesc deopotriva functiile utilitare cu infatisarea artistica. De pilda, faptul ca daco-getii acordau mare importanta prelucrarii lemnului este probat de numeroasele unelte de tamplarie scoase la iveala de sapaturile arheologice: secure, barzi, tesle, cutitoare, dintuitoare, dalti (drpte si ovale), pile, ferastraie, icuri, ciocane, sfredele, rindele asemanatoare celor din zilele noastre, foarfeci de taietor. Tot informatiile arheologice pun bine in lumina faptul demn de subliniat ca populatia autohtona a continuat sa utilizeze neintrerupt uneltele amintite atat in vremea stapanirii romane cat si in secolele urmatoare parasirii oficiale a Daciei de catre armata si administratia romana.

In general, exista numeroase dovezi care arata ca traditia prelucrarii artistice a lemnului pe teritoriul tarii noastre isi are geneza inca in neolitic si ca, de atunci incoace, arta lemnului cioplit si-a continuat neintrerupt existenta, concretizandu-se in realizari care asigura originalitatea artei noastre populare, privita in ansamblu, in contextul artei popoarelor invecinat.

Printre altele, preocuparea certa a inaintasilor nostri de a valorifica estetic lemnul este probata de vechimea multimilenara a unor forme ornamentale pastrate pana astazi. Este vorba de nesfarsita varietate de forme geometrice divers asociate intr-un tot organic: cercuri, ovale, semicercuri, triunghiuri, patrate, dreptunghiuri, romburi, puncte, linii frante, spirale, etc., este vorba, apoi, de motivul "franghiei"; de motivul sarpelui; de ipostazele concretizarii pomului vietii; de motivele cosmice; de elemente ale simbolurilor solare.

De asemenea, cu toate diferentele zonale, arta prelucrarii lemnului prezinta, pe intreg teritoriul tarii, o singura omogenitate de conceptie, de ornamentica, ce vorbeste despre marea ei vechime, despre neintrerupta ei practicare. De buna seama ca raspandirea gneralizata a tipologiei motivelor ornamentale esentiale si conservarea timp de milenii a stravechiilor motive nu ar fi fost posibile decat in conditiile unei permanente umane pe aceste meleaguri.

Ciubacar din Scarisoara, Tara Topilor.

Coada (toporiste) de coasa sculptata din Posaga de sus, Muntele Mare, jud. Alba. Toporistele de coasa sunt confectionate din lemn de frasin sau fag , iar formele ornamentale sunt obtinute prin crestare. Tiocurile de coasa se confectionau din lemn de esenta moale (salcie, tei, plop), usor de sculptat, pe langa forma lor dreapta , dar mai ales tronconica, sunt inzestrate cu elemente, motive si compozitii ornamentale pe intreaga suprafata expusa vederii.

CARNETUL DE MOT NU MAI ARE NICI O VALOARE

In anii 1940 carnetul de mot era mandria locuitorilor din Muntii Apuseni. Pe atunci, motii faceau negustorie, vanzand cherestea dar si alte produse. De fapt ei faceau un "troc", dadeau cherestea ori ciubere in schimbul cerealelor. Atunci cand cineva ii verifica, motii prezentau Carnetul de Mot si erau respectati, ne spune Viorel Jurj, acum in varsta de 85 de ani din Albac.

Anii comunismului au sters insa multe din drepturile motilor, acestea revenind doar prin legea nr. 144 din data de 24 iulie 1997, pentru modificarea si complectarea legii nr. 33/1996 privind repunerea in unele drepturi economice a locuitorilor din muntii Apuseni.

La inceput motii din judetele Alba, Arad, Bihor, Cluj si Hunedoara, pentru a prelucra si valorifica prin comert ambulant produsele primeau de la primarii sau ocoale silvice cate 10 metri cubi material lemnos pe picior, dar nu mai mult de 15 metri cubi de familie.

Titularii carnetului de mot au putut valorifica produsele prelucrate din lemn in piete si oboare in orice localitate din tara, fiind scutiti de orice taxa. Potrivit legii, titularii carnetului de mot ar trebui sa beneficieze de reducere de 50% din costul biletului C.F.R. la clasa a-II-a, atunci cand fac dovada ca se deplaseaza in scopul valorificarii produselor.

Astazi, motul Viorel Jurj care a luptat in razboaie si a ajuns pana la Odesa spune ca acest carnet de mot nu mai este bun de nimic. "Inca ma simt un om in putere si as dori ca macar o data sau de doua ori pe an cand imi duc produsele in piata din Cluj ori Alba sa fiu scutit de taxa in piata ori de reducerea la transport nici nu mai vorbesc, mocanita noastra cu care circulam candva, astazi nu mai exista", spune batranul cu amaraciune in glas.

Astazi Carnetul de Mot sta degeaba in buzunar, este un act mai degraba simbolic, povesteste interlocutorul nostru. Chiar daca pana acum Primaria orasului Campeni a eliberat peste 200 de carnete de mot, solicitantii trebuin sa faca dovada ca au domiciliul stabil pe raza unei localitati din Apuseni, jumatate dintre beneficiari nu si le-au mai vizat.

Numarul solicitarilor de a fi eliberat un asemenea act s-a redus, pentru ca motii au inteles ca nu au ce mai face cu el, ca nu mai este luat in seama de nici o autoritate, ca materialul lemnos este aprobat in baza altor criterii mai putin ortodoxe, iar ei sunt taxati ca orice comerciant. Actul care candva asigura cat de cat un trai decent familiilor de moti, astazi si-a pierdut valabilitatea, chiar daca legea este inca in vigoare.

ORIGINEA CUVINTELOR DIN MESERIILOR POPULARE ROMANESTI

azi 12.martie.2011

In sprijinul sustinerii practicarii stravechi si neintrerupte a prelucrarii lemnului in zona de care ne ocupam, ca pretutindeni in tara, vin si denumirile latine sau formate pe teren romanesc din elemente latine ale actiunilor fundamentale pe care le intreprinde un meserias lemnar. Astfel, in general, fauritorii de produse de lemn: taie ( lemnul)(lat. taliere) ; il sparg ( lat spargere) sau il despica ( lat. despicare); il sacureaza "il cioplesc" (din secure) sau il usureaza (din usor din lat. levis), adica il cioplesc cu sacurea; il curmeaza sau il reteaza.

Prin cioplire, lemnul se indreapta ( din in+drept din lat. directus) iar, cand se cer suprafete curbe, el se aduce "se curbeaza" ( lat. adducere) prin incalzire. Mai apoi, lemnul se trage (la rindea, la cutitoare)(lat.tragere=trahere) , se strange in scaun ( in scaun)(lat. stringere), se curata cu broasca si se spala "se netezeste"( lat. expellavare) cu gealaul. Nuielele, din care se confectionau pana mai de curand cercuri de lemn, se crapau (lat. crepare), se spintecau (lat. expanticare), se calcau ( cu calcatoarea)(lat. calcare), se indoiau ( din in+doi din lat. dui, duae), li se facea crestez (din creasta, lat. crista), se inchiau (lat. inclavare), apoi se innodau (lat. innodare).

Pentru a reteza lemnul cu ferastraul, din cand in cand, acestuia i se da rost, se rosteste (rost din lat. rostrum), se imparte (lat. impartire), se deschide (lat discludere), se calca (lat. calcare), adica i se raresc dintii. De retinut ca termenul rost are sensul vechi de 'gura'.

Alte actiuni ale celor care prelucreaza lemnul sunt exprimate prin termeni formati pe teren romanesc din elemente vechi slave: a obada (din obada=v. sl. obedu), a daltui (din dalta; in trecerea de la substantiv la verb s-a pierdut finala vocalica si sufixul temei), a teslui (din tesla=v. sl. tesla+suf. -ui), a incleia ( din in+clei= v. sl. klej),a jimba (dintii ferestraului) ( din v. sl. zobu), adica a-i deschid intr-o parte si alta.

O singura actiune importanta intreprinsa de meseriasi are nume imprumutat direct din bulgara sau sarba: a ciopli (bg. coplja, sb. copljiti)

Sunt putine si denumirile formate pe teren romanesc din elemente straine: a scobi ( din scoaba-cuvant bulgar, sb. skoba),

a bardui "ciopli lemnul cu barda" (din barda+suf. -ui)

Prin intermediul limbii literareau patruns termenii: a fasona ( francez=faconner), a slefui (german=schleifen).

Cele mai simple tehnici de lucru aplicate la lemn sunt: incovoierea( incovoia din v. sl. kovati) si impletirea "unirea ramurilor sau a tulpinilor a diferite famili de olante sau a cojilor" (din in-+pleata din v. sl. pleti). Din timpuri indepartate, pentru practicarea impletirii s-au folosit materiale lemnoase subtiri: nuiele ( lat. novella). Tehnica impletirii nuielelor apare pe pamantul tarii noastre inca din neolitic; ea este atestata de unele amprente de obiecte impletite lasate in lut si descoperite in mai multe sapaturi arheologice.

Impletituri s-au efectuat si din papura ( lat. papura=papyrus), paie ( lat. palea), tei ( lat tilium=tilia), trestie ( v. sl. tristi).

MOTII SI TARA MOTILOR

Carele motilor pe Valea Ariesului

Exista in Romania o sumedenie de "tari": Tara Crisurilor, Tara Chioarului, Tara Fagarasului, Tara Barsei, Tara Dornei, Tara Maramuresului, etc. Sintagma atesta peste timp o realitate istorica: din fata hoardelor pustiitoare de navalitori, populatia daco-romana din fosta provincie imperiala "se bejenea", se refugia in depresiunile intramontane, mai ferite, dar si mai usor de aparat. Treptat, in aceste locuri s-au organizat primele formatiuni

prestatale- cnezatele- ca apoi, in fata

expansiunii otomane si maghiare,

pericole presante si permanente, sa se uneasca, sub imperiul necesitatii, in formatiuni statale mai mari si mai puternice, dar numite tot cu stravechiul cuvant latin - "tara"(terra): Tara Moldovei, Tara Munteniei, Tara Ardealului- numite asa si in secolul al XVII-lea de marii nostrii cronicari.

In aceste "tari", un loc aparte, prin geografia si istoria ei, il ocupa tara Topilor. daca toate celelalte si-au luat nume de la munti si ape, Tara Topilor si-a luat numele de la porecla locuitprilor sai - motii - populatie care a inscris in istoria patriei noastre pagini impresionante prin tragism si demnitate umana.

avem toate motivele sa consideram Muntii Apuseni ca vatra in vatra romanismului, iar pe moti ca o populatie ce sta marturie a continuitatii noastre indarjite si neintrerupte, in spatiul nostru de etnogeneza, in ciuda vicisitudinilor si ale geografiei locurilor.

Casa stramoseasca din tara Motilor

Cea mai veche populatie atesta in aceasta zona este cea a agatarsilor. In legatura cu aceasta populatie s-au purtat numeroase discutii in istoriografia romaneasca, pe care nu le mai rezumam aici. Ii consideram, insa, ca stramosii autohtini ai motilor, care, in perioada romanitatii s-au amestecat cu colonistii dalmatini (baridusti, pirusti si sardeati) adusi de romani pentru a intensifica exploatarile aurifere.

In vremurile moderne populatia romaneasca din Muntii Apuseni este definita prin trei cuvinte:moti, topi si mocani. De retinut ca aceste denumiri se folosesc in publicistica, in istorie si in etnologie cu un sens restrans, cu un sens larg si cu altul....foarte larg. Sa le cercetam pe rand:

Casa mocaneasca

Casa veche din Mogos

Casa cu stupi primitivi

1. -Etnonimul mot, de la care deriva expresia sintagmatica Tara motilor, este utilizat cel mai des cu trei acceptiuni. In sens restrans, el denumeste populatia romaneasca traitoare in zona Ariesului superior (Raul Mare si Raul Mic). In sens larg ii numeste pe toti romanii din depresiunea intramontana a Apusenilor. Tocmai aceasta acopera sintagma Tara Motilor. In sens foarte larg, denumeste toata populatia traitoare in centrul Transilvaniei, deci in intra si extramontul Apusenilor.

Casa stramoseasca

Constiinta etnica retine, insa , termenul numai pentru 10 comune de pe Ariesul superior, care ei insisi se considera moti, fapt demonstrat si de unitatea de viata economica. Abrudenii ii numesc moti doar pe cei de la campeni in sus, dar pe sine nu se considera moti. Romanii de pe Ampoi si de pe Ariesul inferior ii considera moti pe romanii traitori in zona Abrudului si a Campeniului, dar pe sine nu se considera moti. La randul lor locuitorii de pe Ampoi si Ariesul inferior sunt numiti de cei de la "tara", adica de la campie, mocani si la fel ii considera si motii. Aceasta inseamna ca nu uzul popular a impus expresia de sens, ci uzul publicistic si cel stiintific.

Casa moteasca

Uzul popular si l-a insusit pe cel stintific in epoca moderna, fenomenul subtilizand o tainica mandrie de apartenenta la o populatie cu un aport atat de extraordinar in istoria nationala. Deci astazi se vorbeste de motii zarandeni, de motii bihoreni, de motii someseni si ...toti sunt moti prin asociere, prin istoria comuna, prin viata economica similara, prin traditii comune, prin permanenta lor interferenta existentiala. Marii eroi ai istoriei transilvane ilustreaza si ei, cu viata si moartea lor, aceasta relitate: Horea e mot, Closca - abrudean, Crisan - zarandean si ... toti sunt moti. Avram Iancu, expresia absoluta a spiritului motesc al tuturor timpurilor, e mot, dar a invatat carte la Zlatna, a ratacit, trasnit de Apolo, prin Zarand si si-a gasit linistea eterna in pamantul Tebei. Targurile, nedeile campestre ( celebra fiind cea de pe muntele Gaina) miscarile social-istorice, carausia si ciubararitul, incuscririle, miscarile de populatie dinspre intramontan spre extramontan (mai frecvente) le-au forjat un suflet comun, o constiinta etnica comuna, obiceiuri comune si viata economica si indepedenta.

Originile cuvantului mot (plural-moti) a suscitat numeroase discutii filologice. Unii cercetatori au apreciat ca etnonimul mot vine de la smocul de par de pe crestet care, prin traditie si-l lasau barbatii din zona abrudului cand se tundeau. Dar o apreciere numai in raport de aceasta realitate poate fi o eroare, deoarece si romanii din Maramures si din Bucovina se "cevluiau prejur cap", cum spune Simon dascalul in "basna" ijdereniei cu care interpoleaza, fara minte, cronica lui Grigore Ureche. Ne asumam in indrazneala de a afirma ca termenul denominativ mot vine spre noi din stratul latin al limbii noastre si se confunda cu originiile noastre etnice.

Casa veche din lemn cu pridvor si acoperis de sindrila din jurul aniilor 1890-1900 din "Avram Iancu".

In Dictionarul latin-roman, ed. a II-a, Bucuresti 1973, autorul Gheorghe Gutu consemneaza pentru termenul motus doua sensuri fundamentale, fiecare cu cateva variante.

Primul sens: 1/ a misca, a muta din loc;

2/ a pleca (" moveo ab urbe")

3/ a indeparta ("moveo de senatu")

Sensul al doilea: 1/a pune in miscare, a agita, a framanta/"movere urman"- a agita urna; "movere fluctus" a agita valurile, "movereservitea"- arazvrati pe sclavi

2/ a incepe

3/ a starni, a provoca,

4/ a misca sufleteste, a impresiona.

Semnul casei

Alt model de casa stramoseasca

Retinem, deci pentru demonstratia noastra, sensul figurat al termenului motus: agitatie, pornire, tumult, razvratire, agitatie a multimii. Retinem si sintagma motus servorum-"rascoala a sclavilor". Prin urmare motue - motii (pl.) include in denominatia sa o realitate istorica semnificand (sclavi) rasculati. Presupunem ca in perioada romana, posibil spre sfarsitul stapanirii imperiale in Dacia, o mare rascoala a sclavilor de la exploatarile aurifere a ramas, prin amploarea si dramatismului ei, in memoria etnica a populatei locale.

Scavii rasculati se vor fi refugiat pe Ariesul superior, unde ca odinioara gladiatorii lui Spartacus pe Vezuviu, aveau posibilitatea de a se apara in fata cohortei romane dislocate la Abrud. In istoria lor bimilenara spiritul de dreptate si libertate i-a determinat pe moti sa-si reafirme in multe randuri porecla de motus, moti- "rasculati". Iata, deci, cum o realitate istorica s-a putut transforma in porecla si in denominativ al unei populatii romanesti, care si-a transformat apoi renumele in renume.

Textul de mai sus spune:
    "A plecat motul la tara
     Cu doniti si cu ciobara
    Si cu tocuri de rasina
     Sa le deiei pe farina"

2.- Termenul "top", caruia unii cercetatori ii gasesc drept etimon dacicul tzopon, cuvant descoperit, cu acest fonetism, intr-o descriere a Ardealului realizata

de cronicarul bizantin Constantin Porfirogenitul. Cea mai tentanta asociere i-a determinat, insa, pe unii filologi sa-l apropie de verbul "a topai", care inseamna mers saltat sau joc sarit. Aluzia se refera la deprinderea de mers saltat a muntenilor, nevoiti sa urce si sa coboare dealuri. Numai ca tocmai a topai este rezultatul unui transfer al sensului originar.

Casa batraneasca din Ocolis

Argumentul pentru aceasta idee ni-l ofera Ion Heliade Radulescu in celebra balada "Zburatorul", unde gasim termenul top cu sensul de "par impletit in coada"(sau coade), dupa traditia portului fetelor de la tara. Ideea este regasita in sensul originar al termenilor peiorativi toapa, toparlan, topalanca, cu care orasenii infatuati din Regat isi apostrofau slugile tarani, apoi, prin extensie de sens, si pe cei fara cultura si fara maniere. Aceasta fiind realitatea semantica, iata ca-i gasim corespodentul in sintagma medievala din documentele austriece - zopfiger walach, adica "valah cu chica". Zopfiger are si semnificatia "ciuf", "mot". Deci iata ca termenii mot si top sunt sinonimi. Noi consideram ca sinonimia este doar aparenta. Ideea ca mot si top numeau la origine doua traditii diferite de a-si purta barbatii parul , ne-o intareste si istoricul portret al lui Horea, in care martirul de la Alba Iulia anului 1784 este infatisat cu parul impletit in coade. Deci topii stravechi sunt cei de pe Ariesul superior Raului Mare, iar motii- urmasii sclavilor rasculati, asezati tot acolo.

Casa mocaneasca

3 - Cat priveste termenul mocan, mentionam ca si acesta a primit interpretari diferite, unele superficiale.

Mocanii sunt preponderent oieri sau cel putin asta au fost la origini. Ei sunt locuitori de pe Valea Ampoiului si a Ariesului mijlociu. Termenul exprima tocmai aceasta realitate, fiind un derivat al substantivului "moaca". Iar moaca este maciulia batei ciobanesti, un soi de "buzdugan" rustic confectionat dintr-un lastar de arbore impreuna cu o parte ingrosata din radacina sau tulpina care apoi se rotunjeste si se netejeste cu briceagul ("brisca"). Bata cu moaca servea ciobanului, in primul rand, ca arma, dar si ca sprijin.

Casa mocaneasca

De la acest termen avem derivate si expresii ca: mocofan, mocartan, mocait, avand sens peiorativ. Prin analogie, moaca a ajuns sa insemne metaforic "mutra" ("a lovi la moaca"inseamna a da la cap; "esti moaca" inseamna "esti prost ca bata").

Cu timpul, prin migratia naturala si interferenta de populatie "granita" dintre locuitorii Apusenilor s-a sters, astfel ca azi toti sunt ... moti.

Casa mocaneasca

LEGENDE DIN TARA MOTILOR.

Legenda MARGAII.
Cu ocazia unui targ ce avuse loc la Lupsa, se facuse de tineri o frumoasa hora pe marginea Ariesului in apropierea de stanca ce se cheama Margaia. Cu totii jucau si chiuiau, numai doua fete, ambele imbracate foarte frumos nu voiau sa joace cu nimeni zicand ca isi asteapta iubitii, desi au fost cerute mult de tinerii feciori. Au si venit doi feciori asa de frumosi, imbracati frumos si cu pinteni si asa jucau de frumos de nu aveau soata pe lume si dupa ce or jucat ficioreste le-o placut la fete. Acestia le-o zis la fete sa se duca cu ei si s-or invoit si acestia au inceput sa se invarta pe sub mana si sa strige :"hai fartate tot mai sus" si or ridicat cu ele din joc tot invartindu-le pe sub mana pana in "Masa Margaii". Cand or ajuns li s-a deschis o usa si or intrat cu ele in "masa" (stanca se cheama Masa Margaii) si dupa ce s-o inchis iara usa, dar la una dintre ee i-a ramas zadia si se uitau oamenii cum o bate vantu. De nu se invoiau sa-i petreaca nu le puteau duce. Dar si fetele de atuncea s-or invatat minte de nu mai stau de vorba cu ficiori necunoscuti oricat de frumosi ar fi ei. dar nici zmei nu mai indraznesc sa vie, pentru ca feciorii ingrijesc fetele si nu le lasa, ca in Lupsa totdeauna ai gasit feciori care nici de doi zmei nu le pasa. Fetele umblau pe camp dara acasa nu puteau veni. Una fiind mai isteata il tot intreba pe zmeu:" Aceasta buruiana de ce ii buna, dar asta, si tot asa si incepe sa-i dezvaluie secretele si cand a aflat tot a venit aducand cu ea leacul "iarba creata, dumbravnic si busuioc". Iute masa o fiert buruienile si s-a spalat si zmeul n-a mai avut putere s-o duca.

Legenda Olasiilor.

Se spune ca in vremuri de demult la poalele unei stanci, pe jumatate impadurita din apropierea satului Margaia, Rabulescu a inceput sa are pentru grau de primavara. La popasul de pranz taranul si fiica ce-l ajuta la lucru intr-o poiana din varful muntelui un olos (urias) care isi si trimite fiica sa vada ce viermi scormonesc pamantul. Ajunge fiica olosului la locul de odihna al plugarului si nici una nici doua ca ia in poala fata, taranul si boii cu plug cu tot si ii duce la tatal sau in poiana din varful muntelui. Vazandu-i uriasul "olas" ii intreaba: "ce-mi scormoniti pamantul viermisorilor?"; la care plugarul raspunde ca nu scormoneste pamantul ci ara pentru a semana grau de primavara. Olosul porunceste fetei sa ia cu grija plugarul, fata boii su plugul si sa-i duca de unde i-a adus zicand: duceti-va si de acum inainte voi sa fiti stapani pentru totdeauna pe pamantul acesta pe care il lucrati. Fata uriasului duce plugarul la marginea ogorului. Uriasul si fata s-au transformat intr-o stanca uriasa care poarta numele de "Olos".

LEGENDA DETUNETEI

Una dintre legendele Detunatei spune ca in timpuri indepartate cand se luptau pentru domnie si stapanirea acestui pamant uriasii cu zanele, mai marele uriasilor avea un fecior foarte puternic si caruia ii placea sa se lupte cu ursi si cu bouri (bour= taur sălbatic, care trăia odinioară și în țara noastră, socotit strămoșul direct al vitelor mari cornute). Odata innoptat prin padure se culca sub o sarma de brad. Cand luna-si asterne lumina in timpul noptii, feciorul este trezit de vocea calda si suava a unei zane careia tatal ii jurase moarte. De acum inainte pe feciorul uriasului nimic nu-l mai poate impaca, singurul dor pe care-l avea era sa plece in codru sa-si vada frumoasa zana care-i devenise iubita. intr-o buna zi tatyal sau il urmareste si-si feciorul chiar in bratele zanei. Atunci uriasul strapunse fata cu sabia, in clipa urmatoare cazu si el ucis de pumnalul fiului sau. Deodata tunetele si traznetele cerului cuprinsera muntii si vaile, pamantul se despica si inghiti pe cei doi indragostiti pentru totdeauna in timp ce limbile de foc trimise din adancuri impietrira parintele ucigas si pe ceilalti uriasi, facandu-i stana de piatra care se vad si azi si care se cheama "Detunate".

O LEGENDA DE PE MUNTELE GAINA

Candva, in vremurile de care nu-si mai aminteste nimeni, nici un batran al satelor, varful Muntelui gaina era impodobit cu un palat stralucitor in care locuia o zana buna. Si zana avea o gaina care in fiecare zi oua trei oua de aur. si, cum avea zana suflet bun, fiecare pereche de tineri casatoriti primea in dar un ou de aur. Intr-o buna zi, insa, trei moti dintr-un sat de la poalele muntelui, indemnati de saracie, s-au hotarat sa fure gaina. Cu mare viclesug, imbracandu-se in haine femeiesti, dandu-se nevoiase din partea locului, au reusit sa patrunda in palat, sa fure gaina si un cos cu oua de aur. Au iesit din palat si s-au pierdut in padurile care-l inconjoara. gaina a inceput sa cotcodaceasca. Paznicii au dat alarma, sufland in tulnice. Ceata de calareti care s-au luat dupa rapitori nu i-a mai gasit insa. Cosul cu oua de aur s-a varsat si ouale s-au rostogolit de pe creasta muntelui pana in valea Ariesului, al carui prundis, de atunci, este presarat cu aur. Gaina a fost inchisa intr-o pestera, in muntii din apropiere, care de atunci ascund in maruntaiele lor aur. Si zana cea buna, suparata, a poruncit sa fie daramat palatul si s-a mutat pe alt munte. Degeaba urca astazi fetele si feciorii pana in varful muntelui, nimeni nu le mai imparte oua de aur.

O alta legenda care circula in folclor despre Muntele Gaina este urmatoarea:

Demult, tare demult, pe vremea cand se lucrau minele de aur din Munti Bihariei, se afla pe acele locuri o gaina de aur care facea oua de aur intr-un cuib aflat pe Muntele Gaina. Nesemuit de frumoasa era gaina aceea. Vidrenii, locuitorii satelor de la poalele muntelui, satui de saracie, ademeniti de ouale de aur, au hotarat sa fure gaina, s-o duca in satul lor, sa-i faca o casa pe masura, s-o sileasca sa faca oua de aur doar pentru ei. S-au ales cei mai vrednici barbati si au inceput sa urce muntele. gaina cu pene de aur i-a vazut si a fugit din calea lor. Si-a luat zborul si nu s-a oprit decat pe dealul Cetatii de la Rosia Montana, imbogatindu-l cu aur, pe el si pe ceilalti munti din jur. Motii din Vidra au fost blestemati sa-si vada padurile in care au trait si pana atunci. Minele din Muntii Bihariei au saracit, s-au inchis, aurul lor stramutandu-se cu gaina odata la Rosia Montana. Muntele unde isi avusese cuib gaina cu pene de aur a fost botezat Muntele Gaina. Si mai spune legenda ca aceea gaina era chiar valva minelor, adica zana si de aceea n-au putut sa o prinda barbatii din Vidra.

LEGENDA NEGRILESEI

O pasare maiastra care vine numai odata in acesti munti, pentru a vesti marile sarbatori de cantec si joc. venita foarte de demultea a poposit in poiana Negrilesei pentru a se odihni dupa atata amar de drum, zburand. Niste pastori din fata locului, in jurul focului de cetini pe cand clocotea caldarusa (diminutiv al lui caldare, care este un vas mare, rotund, prevăzut cu o toartă la partea superioara, de obicei de aramă, în care se păstrează sau se fierbe apă) povesteau acele povesti cu voinici uriasi si zane mandre. Un cioban mai batran a vazut pasarea maiastra si prin sunet de tulnic a chemat camarazii sa o prinda, sa-si impodobeasca palariile cu penele ei. Pasarea maiastra fiind franta de oboseala, asteapta pana se apropie pastorii cand ea le-a spus cu gari omenesc si intelept:

-Stiu ca vreti sa-mi luati viata pentru penele mele cu care sa va impdobiti. De mi-ti cruta viata va voi umple poieniile cu aceste pene si-n fiecare an vor rsari mai frumos pentru voi; incat copiii, nepotii si stranepotii vostri vor avea cat vor trai acesti munti podoaba penelor mele. Auzind aceasta minune feciorii au lasat in libertate pasarea maiastra care a zburat spre Muntele Gaina, iar de atunci pana acum in Poiana Narciselor de la Negrileasa cresc frumoasele narcise care dezmiarda cu farmecul lor oamenii acestor pamanturi.

INIMA LUI HOREA

Atat istoria universala, cat si a poporului nostru, din nefericire, cunosc multe cazuri de tradare, toate reprobabile, toate infierate cu cel mai adanc dispret nu numai de catre contemporani, ci si de posteritate. Tradatorii, ingeneral, chiar daca s-au bucurat, la inceput, de oarecare satisfactii materiale, n-au putut beneficia, in nici un caz, de consideratia nimanui, nici din partea celor care au suferit si nici din a celor pe care i-au vandut. Ba, din contra, au fost striviti de batjocura si a unora si a altora. Dar cea mai neinduratoare a fost opinia publica, care a stiut sa surprinda deosebit de sugestiv, in legende, implicatiile morale ale acestui act care nu are cum sa-si gaseasca justificare pentru conduita umana normala.

O astfel de povestire, cu un profund talc, legata de prinderea lui Horea si Closca, s-a nascut tocmai pe meleagurile unde s-a produs tragicul eveniment. Se stie ca la sfarsitul rascoalei de la 1784, 14 decembrie, Horea isi dizolva oastea, lasand oamenii sa se imprastie pe la casele lor. El se retrage spre Raul Mare, apoi, petrecut de vreo suta de oameni devotati, ajunge in satul sau, de unde ,impreuna cu Closca, se afunda in munti. S-au ascuns in padurea Scorusului din muntii Gilaului, unde izolati de lume intr-un loc bine ales, aveau de gand sa stea toata iarna, pentru ca in primavara viitoare sa ridice din nou taranimea in lupta.

Ispititi de cei trei sute de galbeni, pe care autoritatiile i-au pus pe capul corifeilor (persoană cu rol conducător într-un domeniu de activitate; fruntaș, căpetenie) dar si unele rabufniri personale, padurarul Anton Melzer din Abrud si cativa gornici, cu oamenii lor de incredere, intre care si cativa consatenii si chiar neamuri de ale lui Horea, au reusit ca, in 27 decembrie 1874, sa-i prinda si sa-i predea armatei.

Legati in lanturi. Horia si Closca au fost dusi , in zi de iarna aspra, la Abrud, apoi la Alba iulia, unde in 28 februarie 1785 au fost trasi pe roata. Primindu-si rasplata, tradatorii s-au intors la casele lor si , din banii primiti, si-au cumparat bucate, din care au dat sa-si faca paine. cand femeia celei mai apropiate rude a lui Horea a scos painea din cuptor si a incercat sa o franga pentru a-si servi fadin aceasta a tasnit un suvoi de sange, caci in mijlocul ei se afla o inima. Era inima lui Horea, a neamului lor.

Nici tradatorii lui Crisan n-au scapat de judecata implacabila a spiritului de dreptate al poporului. Dupa cum bine se cunoaste, despartit de cei doi tovarasi, Crisanstatea ascuns in codrii dintre Lupsa si Mogos, ori umbla prin satele din jur imbracat in haine de cercesator, pentru a nu fi recunoscut. Pe urmele lui au fost trimisi soldati. Intre cei care l-au prins, la 30 ianuarie 1785 au fost popa Moise din Carpinis, insotit de noua ortaci de-a sai si alti cativa oameni din Geamana si Vinta. Despre acestia din urma se spune ca, impreuna cu intreg neamul lor, au avut de suferit: unii s-au spanjurat, altii au innebunit, unora li s-au prapadit sotiile si bunurile, le-au fost traznite surile, altora li s-au nascut copii schilozi, orbi, surzi, muti, ologi; insotindu-i peste tot, pentru totdeauna, piaza rea.

Interesant ni se pare si cazul lui Ursu Uibaru, alt fruntas al rascoalei, prins de Iosif Adamonivici, care, in 19 noiembrie 1784, citea unui grup mare de romani ordinul de pacificare dat de imparat. Intrucat a cerut ca toti sa-si descopere capetele intr-un moment atat de solemn, iar Uibaru a refuzat spunand ca este capitan in oastea lui Horea, protopopul a propus multimii sa se imparta in doua: cei care il urmeaza si ceilalti. Fiind mai multi primii, le cere sa-l prinda pe uibaru si sa-l lege, impreuna cu cativa lupseni care-i insoteau. Pentru fapta lor, protopopul a primit o medalie si 30 de galbeni. Insa gestul a fost comentat de popa Avram Tarmonea, Popa Ioan, Popa Ioan Popovici, care sustin ca au fost prinsi de oamenii din Campeni singuri, cand Uibaru ar fi trecut cu complicii sai lupseni, prin Campeni. Intrucat e vorba de bani, se mai gasesc si altii: Popa ioan din Bucium si Popa Nicolae din Abrud-Sat, pentru care se gasesc noi martori mincinosi ce adeveresc meritele celor doi.

Cert este ca poporul nostru a stigmatizat lipsa de buna credinta sub orice forma s-ar fi manifestat si a stiut sa cinsteasca asa cum se cuvine frumusetea morala, nobletea sufleteasca, spiritul de sacrificiu si daruirea pentru interesele obstii, sprijinul dezinteresat acordat celor in suferinta, dreptatea, cinstea, certitudinea, cerand ca, in orice imprejurari, sa fim oameni de omenie.

In urmatoarele poze este prezentata o casa care a ramas in istorie din cauza evenimentelor care au avut loc in interiorul ei, si anume:
- in aceasta casa s-a pus la cale tradarea si prinderea lui Hoaria Si Closca in decembrie 1784
-in subsolul acestei case au fost tinuti in lanturi Horea si Closca in noaptea de anul nou (1784-85) iar in zorii zilei au fost excortati la Alba-Iulia.

Placa de comemorare pentru eroii, martirii si luptatorii Rascoalei de la 1784, in frunte cu HOREA, CLOSCA si CRISAN.

Chipul Lui Horea sculptat intr-o tulpina de frasin. Aceasta lucrare se gaseste la Caminul Cultural din Albac.

Am gasit o poza dar nu avea nici o descriere, despre ce reprezinta, totusi arata interesant:). eu cred ca este o masca traditionala......

Poze copaci si despre ei

2011-01-05T14:59:00.044+02:00

Am facut aceasta postare pentru a prezenta modelele de copaci din care imi iau o parte din materia prima.

In prima poza este prezentat un nuc. Nucul este un arbore viguros, care poate ajunge la 30 de metri înălţime. Are trunchiul gros şi scoarţa netedă, argintiu-cenuşie. Are crengi puternice, coroana foarte largă şi bogată. Frunzele sunt mari, compuse din 5-9 foliole eliptice, cu margini întregi, glabre. Lemnul de nuc este un lemn greu, fin, închis la culoare, foarte rezistent, preţios. Se foloseşte pentru mobilă de lux, pentru piese de lux în ornamentaţii şi decorări, pentru elemente speciale sau ornamente în realizarea iahturilor de lux, în confecţionarea de casete scumpe pentru bijuterii ş.a.m.d. Nucul se cultiva, in primul rand, pentru fructele sale, care se consuma atat in stare proaspata, cat si prelucrate.Frunzele, lastarii, mugurii, scoarta si radacinile constituie un izvor de materie prima inca foarte putin folosit la noi in tara. Ca specie pomicola nucul prezinta si alte avantaje. Desi creste lent si intra tarziu pe rod, comparativ cu alte specii, nucul este foarte longeviv traind, in medie, circa 80-100 de ani si dupa 15-16 ani da productii mari.

In urmatoarele doua poze se pot vedea doi arbori de esenta de pin.

Acest copac a fost doborat in urma unei defrisari pentru curatarea unui loc.

Anomalii si defecte de structura a copacilor

Padurile ascund o uriasa bogatie, la fel de cautata si de necesara ca si alte surse de materii prime. Tulpinele si coroanele arborilor constituie varitabili acumulatori ai energiei solare si magazii de pretioase substante organice.Incepand cu celuloza si alcoolul si sfarsind cu rasinile si catranul, padurile ne daruiesc prin lemn produs actual-si prin carbune-produs fosil al tesuturilor lor- materii prime de o deosebita importanta.

Uneori, arborii prezinta "abateri" de la caracteristicile speciei, oferind o morfologie originala, cu modificari ale compozitiei chimice, a proprietatilor sau a structurii lemnului.

Cauzele care produc aceste schimbari sunt dintre cele mai diverse. Astfel curbura (devierea axei trunchiului), infurcirea (bifurcarea tulpinii) sunt defecte de forma datorate unei gospodarii irationale a padurii, fie actiunii mecanice a vantului sau greutatii zapezii, la arborii cu coroana asimetrica. Alte defecte, cum sunt galmele sau canecula (valurarea suprafetei trunchiului) pot aparea ereditar sau in anumite conditii de vegetatie.

Defectele de forma nu sunt de dorit, prin faptul ca reduc cantitatea de lemn utilizabil, pe cand anomaliile si defectele de structura pot, de cele mai multe ori, sa sporeasca valoarea estetica a lemnului.

Fibra normala (creata, inclinata, rasucita, incalcita), defect cauzat de diversi factori (aglomerarea mugurilor, dorminzi, traumatisme, exces de vigoare vegetala, etc.) este mult apreciata datorita desnului obtinut prin debitarea lemnului. Cu toate ca se prelucreaza greu, lemnul prezinta astfel de defecte este cautat si se incearca chiar obtinerea lui prin diferite metode. La paltin sau la frasin, fibra creata apare in mod natural, dar se poate obtine si artificial prin presari discontinui sau taierea lemnului cu cutite profilate. In schimb, fibra rasucita (care apare la molid, brad, pin, stejar, carpen) are dezavantajul ca prezinta dificultati la prelucrariile mecanice. Deosebit de apreciata ramane fibra incalcita, formata de multe ori in galmele ce apar in portiunea coletului de nuc sau mesteacan.

Un defect de structura nedorit, mai ales atunci cand este vorba de lemnul de rezonanta, il constituie inegalitatea inelelor anuale. Tot sunt si buclele, nodurile , lemnul de tractiune sau de compresiune.

Arbori vii sau dobarati mai pot sa prezinte intreruperi in tesutul lemnos, datorate fie desprinderi, fie ruperi elementelor anatomice componente dupa directii si pe distante diferite. Se pot intalni gelivuri( crapaturi logitudinale cu directie radicala), roluri( desprinderea tesutului lemnos dupa conturul inelului anual) cadranuri( desprinderea tesutului lemnos dupa directia razelor medulare) cat si o serie de crapatri interne sau la suprafata, datarata actiuni factorialor climatici.

O larga categorie de anomalii o produc patrunderea pe diferite cai( fisuri, gauri, raniri, etc.) in duramenul lemnului a hifelor unor ciuperci. Datorita secretiei lor( enzime, toxime) hifele excita tesuturile favorizand aparitia duramenului fals, mijlocul prin care corpul se apara impotriva daunatorului microscopic. Duramenul fals se intalneste frecvent la unele specii lemnoase, primind diferite numiri populare, dovada cunoasterea lor inca din vechime de catre padurari: inima rosie a fagului, inima de ger a fagului, inima stelata a fagului, inima bruna a frasinului, inima rosietica a stejarului, inima negricioasa a paltinului, inima cenusie a plopului si teiului. Uneori culoriile vii, desenele originale (stea, mozaic, inlele cromatice) ale acestui lemn mai dur, mai greu mai putin hidrofil dar si mai casant ca cel normal, indrteptatesc folosirea lui pentru confectionarea unor obiecte artizanale sau confectionarea de rondele de lemn (in sectiune tranversala) folosite ca aplice sau suporti.

Azi 17 februarie 2011:

Fara a tine seama de capriciile acestei ierni, care ne-a oferit cu generozitate geruri si zapezi, natura isi urmeaza netulburata tainicul sau curs. In aparenta lor incremenire, copacii isi dezvolta mugurii care vor erupe in primavara, in vreme ce radacinile acumuleaza intr-una seve, pentru anotimpul exploziei vegetale. In padurile de la munte, brazii si pinii secreta acum, spre sfarsitul lui ianuarie, maximumul de uleiuri vegetale si volatile- care ii vor ajuta sa treaca cu bine prin iarna. Dincolo de incremenirea aparenta a anotimpului, lumea vegetala are "abilitatea" de a se mentine intr-o continua transformare, mereu atenta la primejdiile din exterior. Din acest proces continuu de adaptare si de transformare a plantelor rezulta si o multitudine de remedii puternice, pe care noi, oamenii, le putem folosi pentru a ne ocroti sanatatea. Una dintre ele, rasina de brad, este cel mai accesibil medicament vegetal proaspat al acestui sezon.

Rasina de brad se acumuleaza pe trunchiul arborelui, acolo unde acesta a fost ranit, ea avand un rol de dezinfectant si de cicatrizant. Ca atare, o vom putea recolta de pe orice traseu turistic montan, deoarece -veti vedea- in aceste zone,brazii sunt, din pacate, adesea scijeliti si au scurgeri mari de rasina. Rasina se desprinde de pe trunchi cu ajutorul unui cutitas, doar de acolo unde stratul este gros si nu mai este nevoie sa razuim trunchiul, pentru a nu-l rani in plus si pentru a nu lua si bucati de scoarta, care ulterior ne vor deranja in procesul prepararii.

Rasina se poate depozita in pungi de plastic, dar nu mai mult de cateva zile, deoarece se va dizolva, sau in cutii metalice, in cazul in care vrem sa o tinem o perioada mai lunga de timp (termenul sau de valabilitate este de 3-4 ani).

ATENTIE: rasina dizolva substanta din care este alcatuita dantura, motiv pentru care nu se administreaza pe care bucala decat sub forma de tinctura.

Rasina este si un bun ajutor pentru cei care doresc sa se lase de tigari, si anume pentru tabagismul. Se administreaza o data la 4 ore , o jumatate de lingurita de tinctura de brad, amestecata cu o lingurita de miere de salcam. Acest preparat decongestioneaza arborele bronsic de secretii si, se pare, reduce dorinta de a fuma. Tinctura se obtine foarte simplu, amestecand un pahar ( 200 ml) de alcool alimentar tare, de 80-90 de grade, cu 3-4 linguri de rasina. Amestecul se pune intr-un borcan care se va inchide ermetic si se lasa minimum 3 zile intr-un loc caldut, agitandu-l periodic, asa incat rasina sa se dizolve cat mai bine. Apoi preparatul se filtreaza, iar tinctura rezultata se depoziteaza in sticlute care vor fi inchise si ele ermetic. Tinctura de rasina de brad este un remediu cicatrizant, antiinfectios si antiinflamator comparabil cu propolisul, dar mult mai bine tolerat de catre organism.

VASCUL, CU BUNE SI RELE

azi 27.02.2011

Vascul reprezinta simbolul tineretii vesnice, al belsugului si norocului.Il aduci in casa cu ocazia sarbatorilor de iarna. Pentru multi arbori insa, vascul e o mare pacoste.

Cocotat pe ramurile cele mai luminate de soare, vascul traieste cu nerusinare ca un parazit, hranindu-se cu seva extrasa cu truda de radacinilor pomilor, adusa prin vasele lemnoase din pamant chiar la "gura" lui.

Din punct de vedere botanic, vascul este o planta semiparazita, care isi procura apa si sarurile hranitoare (minerale) din corpul asa-ziselor "plante-gazda", cu aj.

utorul unor crampoane(haustori), fixate bine pe vasele lemnoase care le alimenteaza.Hrana elaborata si-o "gateste " singur, cu ajutoeul clorofilei proprii din frunze.

Se inmulteste destul de usor cu ajutorul pasarilor. Iarna, micile fructe alb-galbui ale vascului sunt consumate cu placere de pasarile infometate. Miezul acestora este insa foarte lipicios si se prinde de ciocul pasarilor cu seminte cu tot. Dorind sa-si curete ciocul, pasarile il freaca de scoarta altor pomi, pe care lasa si unele seminte. Acestea incoltesc usor si dau nastere la noi plantute de vasc parazit, bine prinse de planta-gazda.

De regula ,vascul ataca arbori cu funze cazatoare, ca: artar, plop, tei, salcam si mar, dar uneori si coniferele( brad si pin). Cu timpul, pomii se sensibilizeaza si se usuca.

Dar, oricat vi s-ar parea de decorative globurile verzi de vasc, daca tineti la pomii din gradina, indepartati-le fara mila. Fiti atenti insa cum umblati cu el, pentru ca vascul este o planta toxica pentru om si animale.

In urmatoarea poza am pozat o creanga de molid argintiu cu conurile care au crescut pe aceasta creanga. Molidul argintiu se gaseste destul de rar in natura, cel putin in zona mea ( eu fiind de la munte:) ) l-am gasit doar intr-un loc.

Am facut poze si la molizi comuni:

In urmatoarea poza se poate vedea un varf de brad sau mai bine zis mai multe varfuri la aceasi tulpina. Acest fenomen s-a produs din cauza taieri varfului la brad, acest varf a fost taiat pentru a se folosi ca brad de craciun! In acest caz au "crescut" alte varfuri, formand un patrat aproape perfect. Acesta este un brad argintiu si am observat ca brazi argintiu au o putere mai mare de crestere a varfurilor in urma taieri varfului. Un astfel de "varf" am folosit si eu la lucrarea "Coltar rustic".( click pentru a vedea postarea).

In aceasta poza se poate v.edea cum copacul s-a regenerat in urma taieri

Totusi aceste varfuri vor avea mai multe sanse de crestere din cauza ca nu vor mai fi bune ca brazi de craciun, deoarece varfurile cresc prea aproape unul de altul si astfel nu se vor dezvolta uniform si cu crengile normale, fiecare creanga v-a lupta pentru a primi cat mai multe raze de soare, si astfel vor creste neuniform.

Bradul se regăseşte în numeroase tradiţii, nu numai de Crăciun, el fiind un arbore veşnic verde; oamenii l-au asociat cu viaţa, trăinicia, siguranţa, prietenia şi evenimentele importante ale vieţii. Simbol al “ecologiei culturale carpatice”, prin ipostazele sub care se prezintă în mitologia şi ritualurile româneşti, reprezintă un autentic document al istoriei şi culturii poporului nostru.

Si in aceste doua poze aceste forme care se afla pe tulpina bradului sau format in urma regenerarii.

Lucrari executate de alti mesteri populari

2011-01-05T09:35:00.005+02:00

Parchet din boci de brad. Acesta poditura a fost confectionata din boci de brad taiati pe sectiuni de 8 cm. Boci au fost taiati in forma de hexagon pentru a se putea monta mai bine.

Candelabru ghivece. Fiecare ghiveci ii facut din pamant ars de forma tronconica, folosit pentru plantarea florilor. Pamantul ( sau argila) ii o roca sedimentara, galbenă sau cafenie, folosită în olărie, în construcții și în sculptură.

Ornament facut din lut.

Acoperis cu stuf iar stalpi de sustinere sunt din lemn de brad.

Poze haioase

2010-12-27T18:48:00.007+02:00

Cat de fragila ii viata....de ce ii amuzanta aceasta chestie?!?.....deoarece viata ii atat de fragila si noi nu stim sa o pretuim si sa ne bucuram de ea, nu mai intru acuma in detalii.....

Mainile sus...aaaaaaaa....labutele sus!!!!

Aer proaspat......

Oare cati sunt.....

Noua moda....

Cea mai buna protectie de retea.....